BUCUREŞTI
"Vrem cultură, nu cianură!"
Aşa sună unul dintre cele mai scandate slogane ale protestelor care au ajuns deja la 24 de zile, 4 Mari Marşuri şi un lanţ uman creat în jurul Palatului Parlamentului, în cea mai lungă, mai perseverentă, mai coerentă, mai viguroasă şi mai creativă revoltă populară pe care a văzut-o România vreodată. Cauza Roşiei Montane a reuşit, în sfârşit, să unească societatea civilă din România. A devenit liantul tuturor indignaţilor: al mamelor cu copii în cărucioare, care nu au suficiente parcuri şi locuri de joacă, al bicicliştilor care îşi riscă zilnic viaţa în trafic, în absenţa pistelor speciale, al tinerilor medici care vor să muncească în ţară, al bloggerilor şi jurnaliştilor independenţi, al iubitorilor de natură, al iubitorilor de animale, pe scurt, al celor care iubesc viaţa în România şi vor să trăiască într-o Românie normală. Aceiaşi oameni sunt acuzaţi la televizor de legături cu străinătatea, că ar atenta la securitatea statului, pentru că se opun unui proiect de exploatare declarat "de interes naţional", iar numărul real al celor prezenţi în stradă e întotdeauna redus. Dar eu, Oana Darie, corespondent cultural al revistei "Formula AS", am fost acolo aproape seară de seară şi am stat de vorbă cu ei. Cunosc Roşia Montană, cunosc jocul murdar de sărăcire pe care politicienii - administratorii pe care noi i-am desemnat să exploateze responsabil resursele noastre - îl fac din 1997 încoace. De patru ani, de când public în paginile "Formulei AS", am scris doar despre cultură şi despre natură. Aşa voi face şi azi, dar de data asta, pun stema "Uniţi, salvăm Roşia Montană" peste textul meu şi îmi declar afilierea. Şi nu, nu mă plăteşte cineva să fac asta, o fac pentru că iubesc viaţa în România şi îmi doresc un viitor sănătos aici. Împreună cu cei dragi mie.
Cultura mea
D
