O ţară puternică este cea care îşi respectă militarii, care are are grijă de ei şi în momentele foarte bune de îndeplinire a misiunilor, şi în momente tragice, a declarat, vineri, Victor Ponta înaintea plecării în Marea Mediterană a fregatei "Regina Maria" în cadrul operaţiei Active Endeavour.
"O ţară puternică este o ţară care îşi respectă militarii, care are are grijă de ei şi în momentele foarte bune de îndeplinire a misiunilor şi în momente tragice, aşa cum, din păcate, se întâmplă şi este posibil să se întâmple întotdeauna când eşti militar. Am vrut să transmit acest mesaj de respect, de susţinere, de sprijin pe care repet orice ţară care îşi doreşte să fie o ţară mândră şi respectată trebuie să-l dea forţelor sale militare", a afirmat Ponta.
Premierul a spus că a avut ocazia să asiste la exerciţiile pe care cele două fregate pe care România le are în serviciu le desfăşurau în Marea Neagră.
"A fost o ocazie pentru mine să mă conving de profesionalismul marinarilor noştri militari, de capacitatea lor de a îndeplini misiuni importante şi din acest motiv am vrut astăzi (n.r. - vineri) să fiu prezent aici să vă spun că există tot respectul şi admiraţia pentru forţele militare româneşti, pentru marinarii noştri, pentru aviatorii noştri, pentru cei care în momente dificile în ţară sau în afara ţării îşi îndeplinesc cu prisosinţă şi cu brio toate sarcinile pe care le primesc. Din păcate, în viaţa militară există întotdeauna şi pericole, există situaţii aşa cum a fost în urmă cu câteva zile cu doi dintre camarazii dumneavoastră, când sacrificiul suprem este preţul plătit", a spus Ponta.
"Chiar dacă este o zi tristă pentru Armata Română, pentru România misiunile militare merg înainte. Pentru a patra oară, Fregata "Regina Maria" pleacă într-o misiune internaţională sub comanda NATO, într-o zonă periculoasă în Marea Mediterană pentru a asigura