O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, vineri searã, în urma unui accident produs pe DN 29 A, la intrarea în comuna suceveană Zvoriştea, după ce un autoturism a intrat într-un tractor care mergea în acelaşi sens.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Suceava, Ionuţ Epureanu, un tractor cu remorcă ce era condus de un bărbat în vârstă de 70 de ani se deplasa, vineri seară, pe DN 29 A, dinspre Adâncata spre Zvoriştea, iar un autoturism care circula din acelaşi sens şi venea din spate a lovit remorca tractorului, potrivit Mediafax.
În urma impactului, o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, toate fiind ocupante ale autoturismului.
Epureanu a precizat că poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii acestui accident.
VEZI ŞI O şoferiţă băută a provocat un grav accident în Suceava VIDEO