Atunci când Bogdan Florea, un tânăr neurolog clujean, a fost chemat la secţia de terapie intensivă pentru a evalua activitatea cerebrală a unui pacient resuscitat cu succes dintr-un stop cardiorespirator, nici nu îşi putea închipui ce avea să urmeze. Nu era prima dată când Florea era chemat să diagnosticheze moartea cerebrală pentru potenţialii donatori de organe. Legea prevede că sunt necesare opiniile a doi medici primari din specialităţile ATI, neurologie sau neurochirurgie, iar responsabilii din Cluj ştiau că pot apela cu încredere la expertiza colegului lor. Până la urmă, cine mai vine benevol, cu echipamentul lui, să-şi petreacă timpul liber în preajma muribunzilor sau celor morţi de-a dreptul dar ţinuţi încă în viaţă doar de maşinile la care sunt conectaţi? Doar că în acea zi nimic nu părea să se lege pentru medicul neurolog. Cu conştiinciozitate, a încercat să înregistreze un interval de 30 de minute în care linia izoelectrică să nu fie întreruptă de artefacte sau de alte unde. Aşa prevede legea: moartea cerebrală se declară după înregistrarea a două perioade de 30 de minute fiecare, la interval de cel puţin şase ore, în care orice urmă de activitate cerebrală lipseşte. Iar secţia de ATI de la Cluj, condusă de conf. dr. Natalia Hagău, aplică aceste reguli cu religiozitate. La fel ca şi toate celelalte secţii din ţară incluse în programul de transplant. După mai multe încercări, doctorul Florea era deja nedumerit: linia izoelectrică era, din când în când, întreruptă de nişte unde ciudate, ca nişte colonii izolate. Ciudate pentru că pacientul era într-o comă profundă şi cortexul său era inactiv. Şi totuşi... Târziu în noapte, a decis să revină a doua zi şi să încerce să înţeleagă ce se întâmplă, de fapt, acolo.

Când răspunsurile pun întrebări

În ziua următoare, Bogdan Florea a eliminat tot ce putea să paraziteze traseul electroencefal