Moartea generalului Leontin Sălăjan, ministrul Forţelor Armate, membru al Comitetului Politic Executiv al PCR, fost ministru adjunct în Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, apropiat al lui Nicolae Ceauşescu, a fost urmarea unor greşeli medicale. Reiterarea afirmaţiilor potrivit cărora decesul acestuia e încă neelucidat şi că ar avea cauze „misterioase“ – sugerând un asasinat cu motivaţie politică pus la cale de o putere străină – este o speculaţie a mass-media, urmărind senzaţionalul, cu încălcarea eticii jurnalismului, dacă aceasta mai poate fi luată astăzi în discuţie ca o valoare. Dispunem, în prezent, de cel puţin două surse de informaţii a căror fiabilitate e imposibil de contestat. Prima: un cvasireportaj medical realizat de un medic-scriitor, capitol amplu într-o carte de apariţie relativ recentă, medic care, dată fiind specialitatea sa (Anestezie-Terapie intensivă), a supravegheat bolnavul de la internare şi până la deces, zi de zi, uneori, oră de oră. Şi a doua – documente din Arhiva CNSAS, puţin sau deloc cunoscute. L. Sălăjan (53 de ani) se internează la „Elias“, spitalul nomenklaturii, în 13 august 1966, cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, complicaţie a unui ulcer duodenal vechi. (În primăvara aceluiaşi an, aflat la Belgrad, generalul fusese spitalizat de urgenţă cu o primă hemoragie digestivă care îi fusese oprită.) În condiţii de stres (responsabilităţi politice), dar şi de consum zilnic de alcool, ulcerul deschis nici nu putea evolua altfel, opinează dr. Dora Petrilă, medic primar în specialitatea ATI, în cartea sa de succes „Oraşul bufniţei“1. În chiar aceeaşi zi, în plin şoc hemoragic, generalul a fost operat de acad. Ion Făgărăşanu, de la Spitalul „Carol Davila“, profesor consultant la „Elias“. După 24 de ore de la intervenţie, evoluţia este „nu proastă, ci catastrofală“. „Citeam raportul (de gardă, n.n.) – din