Ovidiu Silaghi a declarat vineri, la ieşirea de la DNA, că nu putea avea niciun beneficiu de pe urma unor curse aeriene operate de firma lui Nelu Iordache pe Aeroportul Satu Mare şi că este ciudat să fie omul de afaceri atât de "idiot" şi "naiv" încât să dea bani pentru un contract deja reziliat, transmite Mediafax.
Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 200.000 de euro de la Nelu Iordache pentru a interveni la persoane cu funcţii de decizie din CNADNR în sprijinul unui contract al firmei omului de afaceri.
Acesta a declarat, la ieşirea de la DNA, că a subliniat, în discuţia cu anchetatorii, caracterul neserios al acuzaţiei potrivit căreia ar fi avut beneficii personale de pe urma unor zboruri operate de firma lui Nelu Iordache pe Aeroportul din Satu Mare.
"Am tratat aceleaşi probleme care s-au mai ridicat, am subliniat caracterul absolut neserios al acuzaţiei cum că aş fi putut avea beneficii personale de pe urma unor zboruri efectuate de pe Aeroportul Satu Mare. Vă daţi seama că nu am cum să am vreun beneficiu personal de pe urma unor astfel de zboruri", a spus Silaghi.
Fostul ministru a făcut referire şi la declaraţia lui Nelu Iordache dată în faţa anchetatorilor potrivit căreia omul de afaceri i-ar fi dat bani ca să intervină la CNADNR pentru a fi anulată decizia de reziliere a unui contract al firmei acestuia.
"Mi se pare ciudat să fie domnul Iordache atât de idiot cât să ofere bani pentru un contract care era deja reziliat la momentul în care el spune că a oferit bani. Rezilierea acelui contract, ştia şi el foarte bine, avea la bază o cercetare a Corpului de control a primului ministru, o cercetare de la Bruxelles, o cercetare de la DLAF. Nu era dânsul chiar atât de naiv încât să creadă că s