* Este vorba despre un bărbat de 38 de ani, care s-a certat cu fiul său, în vârstă de 21 de ani
Scandalul s-a petrecut ieri dimineață, în locuința de pe strada Ion Nenițescu din municipiul Tulcea. În urma unui scandal (început pe fondul neînțelegerilor și amplificat ca urmare a consumului de băuturi alcoolice) dintre tată, Ali Budi, și fiu, Patalai, acesta din urmă a ajuns în stare gravă în spital.
Incidentul a fost anunțat pe numărul unic de urgență 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au preluat victima, un tânăr de 21 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și a adus-o la Unitatea de Primire Urgențe. Pentru că era în stare foarte gravă, cadrele medicale au decis că se impune transferul acestuia la Spitalul Clinic Constanța, acolo unde a fost transportat, cu o ambulanță, în cursul zilei de ieri.
Cazul a fost preluat de un procuror specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale, tatăl ar putea fi cercetat pentru tentativă de omor.
* Este vorba despre un bărbat de 38 de ani, care s-a certat cu fiul său, în vârstă de 21 de ani
Scandalul s-a petrecut ieri dimineață, în locuința de pe strada Ion Nenițescu din municipiul Tulcea. În urma unui scandal (început pe fondul neînțelegerilor și amplificat ca urmare a consumului de băuturi alcoolice) dintre tată, Ali Budi, și fiu, Patalai, acesta din urmă a ajuns în stare gravă în spital.
Incidentul a fost anunțat pe numărul unic de urgență 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au preluat victima, un tânăr de 21 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și a adus-o la Unitatea de Primire Urgențe. Pentru că era în stare foarte gravă, cadrele medicale au decis că se impune transferul acestuia la Spitalul Clinic Constan