”La Grandiflora”, inspirat de romanul lui Gib Mihăescu, a fost marele vis cinematografic visat ani întregi de Geo Saizescu, încurajat de promisiunile de sprijin şi sponsorizare ale unor Puternici necurmaţi ai Puterii postdecembriste care îl amânau şi cu o audienţă şi iată că acest vis a murit şi el odată cu marele regizor recunoscut de milioanele de spectatori ai Operei sale cinematografice drept Regele comediei filmice româneşti.
Nu mai amintesc aici de avatarurile depunerii trupului neînsufleţit la Odeon, care fusese Teatrul Naţional o vreme, chiar cu numele Sala Comedia, nu mai vorbesc nici despre avatarurile locului de veci pe Aleea actorilor la Bellu, loc refuzat, ca bietul Mare regizor şi Actor să ajungă la Mânăstirea Cernica, o voi face în Jurnalul unui personaj controversat ce urmează să apară, sper, curând.
Nu voi putea trece, însă acum, peste nemernicia acestui timp pe care îl trăim în România, când un mare pictor Vasile Grigore abia poate fi găsit, mormântul lui, la Străuleşti, când marele istoric al românilor, academicianul Florin Constantiniu, şi-a aflat odihna undeva la marginea dinspre Bărăgan a Bucureştilor. Am auzit, cu acest prilej nenorocit, că în ce îi priveşte pe Actori este un dispecer anume cu drept de a stabili ierarhia valorilor în domeniu, care hotărăşte cine e demn de Bellu şi cine NU! Să fie sănătos!
Din nefericire, societatea nostră e bolnavă rău la capitolul recunoaşterii valorilor şi mai ales din timpul vieţii lor, când dacă nu eşti la Putere şi mai ai îndrăzneala să şi trăieşti, te izbeşti, sigur, de moartea civilă, mai cutremurătoare decât moartea adevărată fiindcă la această moarte eşti condamnat să asişti!
Dar să ne întoarcem la acest Rege al comediei noastrecinematografice, la Marele regizor, dar şi Mare actor de roluri mici, antologice.
Geo Saizescu a fost şi Profesor de regizori şi actori, şi creator
