Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Bazinul Olimpic din Buzău ar putea fi închis din nou, din cauza unor restricţii impuse de Curtea de Conturi

Publicat in Adevarul, vineri 27 septembrie 2013 ·

În urma unui control efectuat de Curtea de Conturi Buzău la Consiliul Judeţean, administraţia judeţeană se vede nevoită să renunţe la contractul de finanţare al Bazinului Olimpic pe motiv că ar fi mult prea costisitor. Conducerea CJ a contestat raportul şi speră astfel să păstreze deschise uşile bazinului.

"Există posibilitatea, dacă nu câştigăm această contestaţie, să închidem bazinul. Nu ţine de noi ci trebuie să respectăm o decizie a Curţii de Conturi pe care o considerăm puţin exagerată. Noi am contestat măsura şi speram ca sa avem câştig de cauză astfel încât bazinul să nu se închidă iar cei in jur de 10.000 de copii să poată veni să facă sport şi pe timpul iernii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu.

Consiliul Judeţean are de la sfârşitul anului trecut o înţelegere cu proprietarul Bazinului Olimpic. Printr-un contract, administraţia judeţului plăteşte 120.000 de lei, cheltuieli cu utilităţile şi cu funcţionarea obiectivului. În schimbul acestor bani, mii de copii sunt primiţi gratuit, lună de lună, să înveţe înnotul sau să ducă o viaţă sănătoasă.

Baza de nataţie a fost redeschisă pe 6 decembrie 2012, la doi ani după ce proprietarul i-a pus lacătul pe uşi. În prima zi, a fost prezentă printre înotători şi fosta mare sportivă, Violeta Beclea, din partea Comitetului Olimpic Român.

Bazinul Olimpic din Buzău este unul dintre cele mai moderne din ţară. Are o lungime de 50 de metri şi lăţime de 22,5 metri. Centrul mai oferă servicii de relaxare, saună şi fitness dar şi facilităţi medicale. Poate găzdui oricând competiţii de nataţie.

Construcţia Bazinului Olimpic a fost începută în anul 1986 şi finalizată în 1989. Din 2002, a intrat în administrarea societăţii Vineto Practic SRL, care din ianuarie 2011 a pus lacăt pe uşă, întrucât nu mai putea acoperi cheltuielile ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°