Preşedintele unei asociaţii care sprijină bolnavii de dializă face plângere penală împotriva doctorului Mihai Lucan, în scandalul care-l are în mijloc pe artistul Alexandru Arşinel. Clujeanul acuză că acesta din urmă a fost favorizat la transplantul de rinichi, deşi pe lista de aşteptare sunt mii de persoane.
Emanuel Ungureanu e preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate și Empatie "Claudia Safta" şi a depus în urmă cu puţine momente o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
În plângere, Ungureanu acuză o instituţie, în acest caz Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca - condus de Mihai Lucan - de infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.
"În fapt la sfârșitul lunii august 2013, opinia publică din România a fost informată printr-o conferință de presă organizată de conducerea Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, de faptul că Alexandru Arșinel a efectuat un transplant renal de la un donator în moarte cerebrală", spune Ungureanu în plângerea penală. "Aceasta i-a contrariat pe membrii asociației, care sunt tineri cu insuficiență renală cronică, tratați prin hemodializă de trei ori pe săptămână. Aceștia își așteaptă ani de zile rândul pe lista de așteptare, fiind nevoiți ca în acest interval să meargă de trei ori pe săptămână, cu salvarea, la un centru de dializă, stând patru ore pe un pat, conectați la un aparat".
Ungureanu dă ca exemplu situaţia unei tinere studente la Medicină, Adina Bleotu, care anul trecut a decedat la doar 19 ani după ce efectuase 7 ani dializă, în așteptarea unui transplant. "La fel ca ea, nu au avut șansă la viață alți copii și tineri, Adina Fiț, Ligia Bulzan, Livia Stanciu, Sabina Cucoș, Iulian Pașca, Maria Miculaiciuc,Gheorghe Șofroniciu", nominalizează Ungur