Oraşul Aleşd a găzduit recent cea mai mare competiţie europeană de karate din acest an. Organizatorul şi sufletul acestui eveniment sportiv a fost Asociaţia Sportivă CSC, Oradea, Aleşd, Ţeţchea, Aştileu (preşedinte Crişan Florian).
La competiţie au participat sportivi din Austria, Serbia, Muntenegru, Croaţia, Ungaria, România şi un sportiv din Japonia. Au fost prezente 26 cluburi sportive dintre care 16 din România. Competiţia a întrunit toate condiţiile unui adevărate întreceri internaţionale, supervizat de preşedintele acestui for, Soke Ziko G. Bekanovik 10 DAN. Din delegaţia Federaţiei Europene au mai făcut parte: major judge Alec Babic 7 DAN, deputy major judge Sey Gabor 7 DAN, chief judge Zvonimir Radmanic 8 DAN, precum şi Hajas Gabriel, Preşedintele Federaţiei Române, 8 Dan. În competiţie sau înscris 228 sportivi, la cele două probe, Kata şi Kumite, pe categorii de vârstă şi nivel de performanţă. După o lungă perioadă, de neîncredere, Federaţia Europeană IKA-GKF, a acceptat organizarea unui campionat european la Aleşd- România. Organizarea deosebită a competiţiei, condiţiile oferite sportivilor, au corespuns standardului unui astfel de eveniment, fapt confirmat la sfârşitul competiţiei de înalţii oaspeţi, surprinşi şi mulţumiţi de cea ce au văzut şi luând în calcul posibilitatea organizării în viitor şi a altor competiţii europene în România. Pregătirea deosebită a sportivilor din clubul organizator, a confirmat şi la acest nivel competiţional, iar numărul mare de medalii obţinute a situat CSC Karate Oradea, pe locul I la cluburi. Printre premiaţi remarcăm pe Andrei Gherle - loc. I la kumite, seniori, Crişan Adonis - II la kata 12-13 ani, Bogdan Andreea - II, la kumite 12-13 ani, Giurgiu Andrei - I la kumite 16-17 ani, Cudi Gabriel - II la kumite 14-15 ani, Lavinia Simuţ - I la kata 12-13 ani. Nu putem omite sprijinul Primăriei Aleşd, a sponsorilor Compan