Atunci când paradigma creşterii infinite pe o planetă cu resurse finite a început să se clatine (mai precis, în urmă cu cinci ani), în lumea capitalistă - inclusiv în România - au apărut tot mai mulţi simpatizanţi ai doctrinei de stânga. Ideea unei elite care a înăsprit prea mult regulile capitaliste şi, implicit, a crescut exploatarea omului de către om sau exploatarea omului de către corporaţie a început să prindă contur şi, în anumite cercuri, să devină tot mai greu de acceptat.

Interesant este că această idee se răspândeşte de la an la an, iar asta s-a văzut şi pe unele pancarte de la recentele proteste împotriva exploatării de la Roşia Montană. Aparent de nicăieri au apărut pretenţii de tipul „Jos Capitalismul!“, care în urmă cu nişte ani ne-ar fi făcut să tremurăm şi să ne gândim automat că e mâna ruşilor sau a securiştilor lui Ceauşescu.

În România, diferenţele dintre privilegiaţi (foştii activişti de partid/foştii securişti, deveniţi peste noapte capitalişti) şi oamenii de rând au fost augmentate relativ constant în ultimii 23 de ani. Aşa s-a născut un capitalism anacronic, măcinat de corupţie, de afaceri ilegale cu statul, de clientelism politic şi, pe scurt, de necinste. Pe lângă afacerile cu resurse locale, România a avut parte şi de o infuzie de capital străin odată cu venirea corporaţiilor. Ceea ce era de aşteptat şi de dorit. Însă, multe dintre acestea au venit cu ideea maximizării profitului şi minimizării costurilor, uitând între timp de o mare parte a angajaţilor.

Citeste mai mult pe cariereonline.ro