După ultima despărţire de Adelina Pestriţu, Liviu Vârciu a fost foarte selectiv în alegerea partenerei, evitând să se mai afişeze în compania vreunei iubite. Iată însă că joi seară, la petrecerea organizată de Cornel Păsat cu ocazia zilei sale de naştere, actorul a venit însoţit de o brunetă, de care nu s-a despărţit toată noaptea.
Vremurile în care Liviu Vârciu schimba foarte des partenerele, care mai apoi deveneau vedete graţie relaţiei lor cu actorul, au devenit istorie. După ultima despărţire de Adelina Pestriţu, actorul a fost cât se poate de precaut în a-şi face o nouă iubită, fiind văzut singur, doar în compania amicilor, el dedicându-şi tot timpul liber fiicei sale Karina, care s-a mutat în Capitală.
Poate de aceea, vedeta Kanal D a surprins joi seară, când a venit însoţit la petrecerea dată de Cornel Păsat, cu ocazia zilei sale de naştere, la Hanul Vlăsiei, complex ce aparţine patronului rapidist Nicolae Cristescu. Liviu a fost nedezlipit de Ioana, o brunetă foarte sexy, în compania căreia s-a simţit foarte bine. Cine este noua femeie din viaţa actorului?
Ei bine, Libertatea a aflat că aceasta are 25 de ani, a fost gimnastă şi a făcut parte din lotul de junioare de la Deva. Liviu a fost declarat “îndrăgostitul serii” şi a primit o mulţime de dedicaţii pentru el şi “logodnica lui”. Mai mult, actorul a luat microfonul şi a întreţinut minute bune atmosfera, fredonând, pentru iubita lui, refrenul “Sunt gelos, că te iubesc”.