Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj a organizat vineri, 27 septembrie, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.
Sute de persoane, absolvenţi şi nu numai, s-au prezentat, vineri, la sediul Casei de Cultură a Studenţilor pentru a participa la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi. Astfel, angajatorii prezenţi la eveniment şi-au putut recruta personalul direct, fără intermediari, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au putut afla direct de la angajatori condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a obţine un job.
“La invitaţia Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă au răspuns pozitiv 29 de agenţi economici care au oferit locuri de muncă în diferite domenii de activitate. Agent vânzări, casier, electrician, faianţar, confecţioner îmbrăcăminte, agent pază, vânzător, asistent manager, asistent marketing sunt doar câteva din meseriile pe care şi le-au putut alege absolvenţii”, a declarat Alina Ghercioiu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Dolj.
Oferta agenţilor economici nu a fost pe placul tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, dar o parte dintre aceştia şi-au arătat dorinţa de a se reprofila.
“Am absolvit facultatea, dar nu reuşesc să îmi găsesc un loc de muncă. Am participat la această bursă sperând că voi găsi ceva conform studiilor absolvite, dar din păcate nu am găsit nimic. Acum sunt dispus să accept orice loc de muncă aşa că o să depun CV-ul pentru meserii ca agent de pază sau agent de vânzări”, a declarat dezamăgit unul dintre tinerii veniţi la bursă.
Angajatorii şi-au prezentat oferta de lucru persoanelor prezente la eveniment, însă mulţi dintre aceştia nu au gasit persoane care să se potrivească perfect profilului dorit.
“Am încercat de-a lungul timpului să angajăm mai mulţi tineri, dar din nefericire ne lovim mereu de acelaşi lucru. Nu au nicio experienţă, dar nici n