Cel de-al patrulea sezon al emisiunii "Te cunosc de undeva", cu toate că abia a început, şi-a desemnat deja câştigătorul, filmările fiind deja finalizate. Astfel, potrivit "Click!", Ionuţ Pascu, alias Pepe, a câştigat competiţia, lucru care pare să-i fi nemulţumit pe ceilalţi concurenţi, deoarece cântăreţul şi-a adjudecat titlul şi în sezonul 3.
"Pepe a câştigat şi ediţia trecută, cea de-a treia. Chiar dacă este talentat şi are voce, se pare că a fost privilegiat de juriu şi de echipa din spatele emisiunii. El a primit piese mai bune decât ceilalţi concurenţi, melodii care i s-au potrivit că o mănuşă şi care l-au avantajat în transformările pe care le-a avut", a mărturisit o sursă de pe platourile de filmare pentru "Click!".
La "te cunosc de undeva" au mai participat Maria Buză, Ellie White, Anda Adam, Jean de la Craiova, Dalma, Matteo şi Mike Diamondz. Cel de-al patrulea sezon al emisiunii "Te cunosc de undeva", cu toate că abia a început, şi-a desemnat deja câştigătorul, filmările fiind deja finalizate. Astfel, potrivit "Click!", Ionuţ Pascu, alias Pepe, a câştigat competiţia, lucru care pare să-i fi nemulţumit pe ceilalţi concurenţi, deoarece cântăreţul şi-a adjudecat titlul şi în sezonul 3.
"Pepe a câştigat şi ediţia trecută, cea de-a treia. Chiar dacă este talentat şi are voce, se pare că a fost privilegiat de juriu şi de echipa din spatele emisiunii. El a primit piese mai bune decât ceilalţi concurenţi, melodii care i s-au potrivit că o mănuşă şi care l-au avantajat în transformările pe care le-a avut", a mărturisit o sursă de pe platourile de filmare pentru "Click!".
La "te cunosc de undeva" au mai participat Maria Buză, Ellie White, Anda Adam, Jean de la Craiova, Dalma, Matteo şi Mike Diamondz.