Preşedintele iranian Hassan Rohani a promis joi la New York negocieri de „bună-credinţă" asupra dosarului nuclear al ţării sale.
„Suntem gata să ne implicăm serios în procesul spre un acord negociat şi reciproc acceptabil, şi să facem acest lucru cu bună-credinţă", a declarat preşedintele iranian, după o întâlnire între şeful diplomaţiei iraniene şi omologii săi reprezentând marile puteri, pe marginea Adunării Generale a ONU.
Secretarul de stat american John Kerry şi omologul său iranian Mohammad Javad Zarif s-au întâlnit joi tete-a-tete la ONU pentru a discuta dosarul nuclear iranian, au confirmat ei după această întâlnire fără precedent, informează AFP.
La sfârşitul întâlnirii, Zarif a insistat asupra „necesităţii de a continua aceste discuţii pentru a le da impulsul politic necesar şi a ajunge la un acord într-un termen rezonabil".
La rândul ei, şefa diplomaţiei UE Catherine Ashton a anunţat joi la ONU că negocierile asupra dosarului nuclear iranian vor fi reluate pe 15 şi 16 octombrie la Geneva.
Dna Ashton a făcut această declaraţie după întâlnirea fără precedent între şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif şi miniştrii de externe ai marilor puteri, dintre care Statele Unite, asupra acestui dosar, pe marginea Adunării Generale a ONU.
Această întâlnire a avut loc „într-o atmosferă foarte bună", a precizat dna Ashton.