Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a participat ieri la Tulcea la reuniunea de închidere a Expediţiei comune de supraveghere a Dunării (Joint Danube Survey – JDS 3). Alături de ea au fost prezenţi reprezentanţi ai A.N. Apelor Române şi o parte a echipei internaţionale de cercetători care a participat timp de două luni la expediţie.
Echipa internațională, formată din 18 specialişti, a plecat din Germania la începutul lunii august şi a parcurs o distanță de 2357 de km, trecând prin cele 10 ţări riverane Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina. În tot acest interval, experții au efectuat o serie de probe care au indicat calitatea apei pe mai multe sectoare ale fluviului, ultimele fiind realizate în Delta Dunării. O parte dintre indicatori au fost analizaţi la bordul vaselor şi cea mai mare parte a probelor vor fi conservate, transportate și analizate în laboratoare desemnate din întreaga Europă.
În România, expediţia a ajuns pe data de 8 septembrie, aici alăturându-se echipei internaţionale 20 de experţi români. Echipa națională a recoltat probe de apă, de sedimente și biologice, atât din fluviul Dunărea, cât şi din trei afluenţi principali ai acestuia, respectiv Argeş, Siret şi Prut, amonte de confluența cu Dunărea.
Datele colectate pe parcursul JDS 3 vor constitui baza viitoare de analiză și monitorizare a calității fluviului Dunărea pentru următorii șase ani pentru toate țările riverane Dunării și din bazinul Dunării. De asemenea, ele vor fi utile pentru luarea unor măsuri importante în implementarea Strategiei Dunării și pot constitui un punct de plecare pentru proiecte viitoare. Expediţia este organizată de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea şi reunește experți și oameni de știință din Austria, Slovacia, Ungaria, Se