Suntem în plină influenţă a magiei şi fascinaţiei pe care Festivalul Enescu le exercită, şi pe bună dreptate, asupra noastră. Însă bucuria evenimentelor de răsunet, consacrate, nu trebuie să ne-o răpească pe aceea de a descoperi şi noutăţile în peisaj, în materie de cultură. Aceasta este situaţia cu Festivalul Internaţional de Arte Noi „Inner Sound“, apărut în urmă cu un an, şi care la cea de-a doua ediţie ne-a oferit timp de o săptămână, la sfârşitul fierbinte de august, provocări dintre cele mai diferite. Un grup de tineri entuziaşti, reuniţi în Asociaţia OPUS, având printre parteneri Forumul Cultural Austriac şi Institutul Polonez, doresc să creeze la rândul lor tradiţie şi să ofere o nouă perspectivă de împletire a genurilor artistice, muzică, arte vizuale, film, dând astfel ocazia unor tineri compozitori, muzicieni, regizori, fotografi, să apară în faţa publicului şi să se exprime aşa cum ştiu ei mai bine. Tema festivalului de anul acesta a fost Misterul, inspirată de tradiţia europeană medievală, creând oportunităţi de reinterpretare şi punere în valoare pentru toţi cei invitaţi să participe la eveniment, protagonişti şi public deopotrivă. Programul a inclus spectacole multimedia şi de pantomimă, ateliere şi concerte de muzică experimentală, dar şi concerte camerale reunite sub genericul „Întâlniri în spaţiu şi timp“, majoritatea fiind găzduite în spaţiile puse la dispoziţie de Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Îns� Publicitate � debutul manifestării a avut loc la sediul Fundaţiei Löwendal, cu vernisajul expoziţiei de fotografie „Mistere contemporane“, care a rămas deschisă pentru public şi în prima săptămână din septembrie. Astfel, în decorul privilegiat oferit de Casa Löwendal, vechiul şi noul s-au împletit într-o fericită îngemănare. Printre mobilele, lambriurile şi oglinzile vechi au poposit, vreme de două săptămâni, imagini ce reprezintă cea mai fi