Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nichita și Adomniței au semnat pentru finanțarea ultimei etape de reabilitare a Mănăstirii Golia. Vezi ce lucrări se vor mai face la Golia

Publicat in Ora de Iasi, vineri 27 septembrie 2013 ·

IAȘI. Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Nichita, primarul Municipiului Iași, și Gabriela Macoveiu, director comunicare, Cooperare si Dezvoltarea Afacerilor în cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, au semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Reabilitarea Mănăstirii Golia – etapa II”. Evenimentul a avut loc în Turnul Mănăstirii, reabilitat prin intermediului primei etape a proiectului. „Valoarea totală a proiectului este de peste 25 milioane lei, din care aproape 24,5 milioane lei sunt fonduri nerambursabile. Cea de-a doua etapă a proiectului de reabilitare a Mănăstirii Golia este conceput ca o continuare a proiectului de restaurare a Mănăstirii Golia, finalizat în anul 2010. În cadrul acestui proiect a fost restaurată biserica Mănăstirii Golia, turnurile, și parțial, zidurile de incintă. Etapa a II-a presupune punerea în valoare a vechii picturi care reprezintă un element de patrimoniu unic în simbolistica ecumenismului din Iaşi. Mulțumesc Primăriei, Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și coordonatorului Polului de Creștere Iași pentru sprijinul acordat în elaborarea și implementarea acestui proiect important”, a declarat Cristian Adomniței. Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, din care 17 luni perioada de execuție a lucrărilor. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă valorificarea potenţialuluicultural-istoric şi turistic al Mănăstirii Golia prin punerea în valoare a Bisericii Mânăstirii Golia prin: lucrări de conservare – restaurare pictură interioară, Iconostas şi Amvon şi iluminat arhitectural şi decorativ, refacerea/amenajarea căilor de acces (pietonale şi carosabile) către obiectivul reabilitat, în interiorul zonei de protecţie a acestora (strada George Enescu, Strada Golia şi Stradela Armeană), punerea în valoare a zonei de protecţie a monumentului istoric prin

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 59 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 39 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 31 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cum a aflat Mihaela Rădulescu de MOARTEA iubitului său, Felix Baumgartner. Tragedia a avut loc în timpul vacanței lor din Italia

Gandul acum 2 ore
Celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner (56 de ani) și-a pierdut viața, joi după-amiază, într-un tragic accident de parapantă petrecut în Italia, în timpul unei vacanțe pe care o petrecea alături de iubita sa, Mihaela Rădulescu. El

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°