Pompierii au fost solicitaţi ieri să stingă un incediu izbucnit într-o gospodărie din localitatea localitatea Lunca, comuna Şieuţ. Flăcările au distrus un grajd, în proporţie de 80 la sută, şi aproape 5 tone de fân. Incendiul a fost provocat de o femeie cu probleme psihice, care a dat foc la fânul aflat în grajd.
Pompierii au fost sesizaţi ieri, prin 112, despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească în localitatea Lunca, comuna Şieuţ.
"Două autospeciale de lucru cu apă şi spumă ale pompierilor militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa au fost alocate cazului. În sprijinul pompierilor militari au intervenit membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Şieuţ. Intervenţia a durat mai bine de 3 ore, interval în care au fost lichidate toate focarele şi a fost împiedicată extinderea flăcărilor la o casă de locuit, construită din lemn, aflată la mică distanţă faţă de locul izbucnirii incendiului. Au ars grajdul din lemn pe o suprafaţă de peste 150 mp, în proporţie de aproximativ 80 % şi circa 5 tone de fân", spune plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa.
Incendiul a fost provocat de o femeie cu probleme psihice, potrivit reprezentanţilor ISU.
Aceasta a fost preluată de un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.