Tirgul de carte (și de biblioteci) de la Goteborg este deja in a doua zi. Forfota obișnuită tîrgurilor, acel du-te-vino perpetuu, acel interes maxim pentru carte și scriitor, concentrat pe fiecare metru pătrat, cu care majoritatea sîntem familiarizați. Ceea ce este vizibil în plus aici, la Bok&Bibliotek, trebuie neapărat amintit: mulțimea sălilor izolate fonic, cu capacități între o sută și două sute de locuri, în care scriitorii, moderatorii, translatorii se aud foarte bine, nebruiați de nimic și de nimeni, săli în care vizitatorii plătesc prețul unor tikete extra, față de cele de la intrare, ca să-i poată auzi pe Mircea Cărtărescu, Norman, Manea, Marius Chivu, Gabriela Adameșteanu, Florina Ilis, Dan Lungu– ca să îi dau în ordinea în care i-am auzit/ întîlnit eu. În aceeasi sală-amfiteatru de peste o sută de locuri, în care s-a încheiat Seminarul al cărui protagonist a fost Norman Manea, s-a desfăşurat, de la ora 13,00 , Seminarul intitulat În mintea unui scriitor la care, pe scenă, au fost Mircea Cărtărescu și Sara Danius, membru al Academiei Suedeze. La Göteborg se desfășoara în perioada 26 – 29 septembrie cel mai mare Tîrg de Carte din Scandinavia și unul dintre cele mai importante din lume. Oaspetele de onoare, în această toamnă, România. Printre invitați se numără scriitori consacrati din România – Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Daniela Crăsnaru, Mircea Dinescu, Dinu Flamând, Kányádi Sándor, Dan Lungu, Ioana Nicolaie, Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian, autori de prestigiu din diaspora – Cătălin Dorian Florescu, Dana Grigorcea, Norman Manea, Felicia Mihali, precum și scriitori, traducători, critici, editori, universitari si publicisti cunoscuți din Suedia.
Ioana Pîrvulescu – Premiul European pentru Literatură Scriitoarea Ioana Pârvulescu a primit, joi, la Tîrgul de la Göteborg, Premiul European pentru Literat