Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu am mers niciodată la teatru“

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Se mai duc sau nu tinerii craioveni la teatru? Ca să aflăm răspunsul, am mers în centrul oraşului şi am încercat să stăm de vorbă cu tinerii. Părerile au fost împărţite, răspunsurile fiind dintre cele mai diverse.

La această întrebare, mulţi tineri din Bănie au refuzat să ne răspundă sau au murmurat din mers „mai rar“. Dar au fost şi craioveni care au spus că merg din când în când la teatru, apreciază actorii care sunt recunoscuţi şi peste hotare şi vin pentru a se delecta. „Îmi place să merg la teatru, chiar dacă de curând m-am mutat din oraş. Mă delectează şi mă linişteşte“, ne spune Cornelia Calotă, care tocmai trecea pe lângă Teatrul Naţional „Marin Sorescu“. Tot lângă teatru, pe o bancă, o întâlnim pe Oana Mitrache, care ne explică faptul că un impediment este lipsa de timp: „Nu prea mai merg să văd o piesă, în facultate mergeam. Acum nu am timp pentru că sunt şi la serviciu, şi la master. Deşi ar fi frumos şi mi-ar plăcea să merg, nu prea pot“. Găsim şi un grup de trei tineri care spun că nu vin la teatru. „Nu am mai fost la teatru de ani buni, nu am avut timp să trec“, ne spune Corina zâmbind. Lângă ea e şi amicul ei, Ionuţ, care nici el nu se arată prea interesat să meargă la o piesă de teatru: „Nu, nu merg la teatru“.

Mergem mai departe şi ne lovim de alt răspuns negativ venit de la un craiovean. „Nu merg la teatru şi nu am mers niciodată, acolo mi se pare că îţi pierzi timpul. Sunt ocupat cu altceva. Mi se pare o pierdere de timp, lumea aleargă după bani, nu se duce să vadă o piesă. Se duce acolo numai cine are bani“, ne povesteşte Victor.

Altă tânără din Bănie nu îşi mai aminteşte care e ultima piesă văzută. „Merg la teatru foarte rar. Nu prea am timp şi nu prea mă atrage. Ultima piesă am vazut-o acum doi ani, nici nu mai ştiu ce a fost“, ne spune Roxana Săvulea.

Ionela Solomonescu e intrigată de faptul că mereu tinerii fac gălă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 56 minute
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 3 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 4 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 4 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 9 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 6 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

36°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°