- Lemnul Sfintei Cruci este cea mai preţioasă relicvă a întregii creştinătăţi, semnul material palpabil al trecerii lui Iisus Hristos prin această lume. Cinstit de comunitatea creştină din Ierusalim, lemnul Sfintei Cruci a fost îngropat, apoi redescoperit de Sfânta împărăteasă Elena, mama împăratului Constantin, în secolul IV după Hristos. Capturat de perşi şi recuperat de bizantini, lemnul crucii a fost pierdut în mâinile musulmanilor lui Saladin. Dar, fragmente din Sfânta Cruce au fost răspândite în întreaga lume şi se află până astăzi în mai multe biserici ortodoxe, catolice şi protestante, fiind cinstite de întreaga suflare creştină -

Hadrian îşi ridică un oraş

Pentru romani, cele trei cruci pe care fuseseră răs­tigniţi Hristos şi cei doi tâlhari erau doar nişte lemne bune de executat răufăcătorii. Aşa că, după ce au luat de pe ele trupurile neînsufleţite, le-au aruncat la poalele Golgotei, cu gândul să le folosească şi la alte execuţii. Dar câţiva ucenici ai lui Iisus le-au adunat şi le-au ascuns.

După Înălţare, ele au fost scoase la iveală. Pentru cei care-l cunoscuseră pe Mântuitorul, ele erau mai pre­ţioase decât templul din Ierusalim. Le aduceau amin­­te de moartea Domnului, de chinurile sale îndu­rate pentru întreaga omenire. Aşa că au început să vină să le vadă. Mai întâi cei din Ierusalim, apoi cei din îm­prejurimi şi, după ce vestea Învierii s-a răspândit, au început să vină chiar şi din Antiohia. Crucile, Mor­mântul Sfânt, care păstra încă mireasma Învierii, gră­dina din Ghetsimani au ajuns astfel locuri de pelerinaj. Au trecut anii, iar micuţa comunitate creştină din Ieru­salim a sporit. Apoi a venit urgia. Iudeii s-au ridicat îm­potriva romanilor, şi în vara anului 70, templul lor a fost distrus de armatele lui Titus, iar Ierusalimul a fost făcut una cu pământul. Dar Golgota, care era în afara oraşului, a scăpat, şi împreun