„Nu mai putem accepta mizeriile și nedreptăţile din ţara asta”, „Trebuie să fim conștienţi de rolul nostru în societate și să spunem un nu hotărît stărilor de lucruri ce se conturează la noi“ – în ciuda ușoarei rigidităţi a formulării, par a fi sloganuri de pe pancartele manifestanţilor din Piaţa Universităţii din ianuarie 2012 sau septembrie 2013. Ele îi aparţin însă lui Mugur Călinescu, un licean din Botoșani, ale cărui înscrisuri cu creta pe pereţii Casei de Cultură în construcţie sau pe panourile din faţa magazinului central au „terorizat“, în anul 1981, „organele de Securitate“ timp de o lună și jumătate, pînă cînd a fost prins. Textul celui mai recent spectacol al Gianinei Cărbunariu, Tipografic Majuscul, este un scenariu bazat în totalitate pe declaraţii, rapoarte de urmărire și stenograme din dosarul lui Mugur Călinescu, fascinant intitulat „Ele - vul“ (și rezultat din Operaţiunea „Panoul“…), cărora li se adaugă interviuri (realizate în 2007 de Mihail Bumbeș şi Mihai Burcea, cercetători la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului) cu doi dintre ofiţerii anchetatori. Tînărului botoșenean i s-a închis dosarul după un an, însă în august 1982 a fost diagnosticat cu leucemie, iar în 1985 a murit, mama lui fiind convinsă că a fost iradiat de către Securitate. Totul, în producţia de la Odeon, e „real“ – nu doar ceea ce se spune pe scenă, dar și imaginile cu „inscripţiile dușmănoase“, filele de dosar cu declaraţii, analiza grafologică a scrisului lui Mugur, hărţile și planurile făcute de securiști.

Tipografic Majuscul e un spectacol de ficţiune ready-made (de ce nu documentar? – în primul rînd, nu pentru că o spunea ea însăși, ci fiindcă Gianina Cărbunariu pune în scenă nu un fapt real în sine, ci dosarul de Securitate al unui fapt real, investighează reflectarea unui caz, un nivel secund al realităţii). Întîi și-ntîi, trebuie spus că specta