Novak devine al nouălea jucător din istorie care acumulează cel puțin 100 de săptămâni în fruntea clasamentului ATP, intrând într-un club select de legende precum Agassi (101), Nadal (102), Borg (109), McEnroe (170), Connors (268), Lendl (270), Sampras (286) și deținătorul recordului, Federer (302).
În urmă cu patru ani, Novak Djokovic era imaginea perfectă a eternului loc 3. Prea bun pentru restul plutonului, dar prea puțin pregătit ca să spargă monopolul deținut de Federer și Nadal, sârbul era blocat pe un drum care nu ducea nicăieri: nu se putea întoarce, dar nu putea nici să meargă mai departe.
Client obișnuit pentru Roger și Rafa, Nole mai plătea și tributul unei imagini la care tot el pusese umărul decisiv. Rezistența fizică deficitară îi ținea dezvoltarea jocului în captivitate și-l transformase în ținta ironiilor și a frustrărilor celorlalți jucători din circuit, exasperați de retragerile și time-out-urile medicale repetate. În loc să-l motiveze, declarațiile războinice ale părinților funcționau pe post de bumerang. Iar glumele și imitațiile cu care atrăsese atenția vestiarului deveniseră, între timp, o a doua carte de vizită. Iată trei cadre care formau imaginea unui număr trei mondial cu multe calități și mult potențial, dar perceput mai degrabă drept un tip glumeț. Într-un cuvânt, Novak nu impunea respect.
Lucrurile s-au schimbat treptat, începând cu toamna lui 2010. Sârbul se angajase deja într-un proces drastic de curățire a tuturor aspectelor din viața lui care nu cadrau cu ideea la care năzuia.
A început cu faimosul regim de alimentație gluten-free, despre care s-au spus atâtea lucruri și care stă la baza cărții scoase de sârb anul acesta. Și-a mărit și diversificat staff-ul tehnic. A renunțat în mare măsură la bufoneriile despre care a înțeles la timp că îi fac mai mult rău decât bine.
Citește continuarea articolulu
