Deficitul bugetar a avut un salt impresionant în a opta lună a anului. Asta deoarece statul a avut grijă să îşi înnoiască parcul auto deşi, când vine vorba de investiţii, "nu sunt bani".
Statul a ieşit în august la cumpărături şi a cheltuit circa două miliarde de lei. Ministerele şi primăriile au dat drumul la achiziţii. Programul Rabla este un exemplu bun. Pe lista persoanelor juridice care au primit tichete Rabla pentru a cumpăra autovehicule noi regăsim, în pondere majoritară, instituţii publice falimentare, finanţate de la buget, autorităţi locale şi centrale.
În schimb, sumele alocate de la buget pentru investiţii au scăzut cu un miliard de lei, iar fondurile europene au rămas fără bani pentru cofinanţare. Modul haotic în care cheltuiesc autorităţile, şi nu faptul că au fost majorate salariile bugetarilor, pare să fie principala cauză pentru care nu avem bani ca să ne dezvoltăm, prin investiţii.
Liber la achiziţii
În 2013, jumătate din persoanele juridice care au primit tichete Rabla sunt instituţii publice.
Tichetele au reprezentat avansul pentru achiziţia unor parcuri auto în valoare de zeci, poate chiar sute de milioane de lei, mult peste nivelul din 2012, de exemplu. Pe lista de beneficiari regăsim Ministerul Afacerilor Interne, cu 682.500 de lei, şi Ministerul Apărării Naţionale, cu 364.000 de lei, tichete primite în contul maşinilor casate.
Exemplele nu se opresc aici. Compania Naţională Poşta Română a primit de la Agenţia Fondului de Mediu (AFM) tichete de 858.000 de lei, un caz despre care EVZ a scris deja, iar Camera Deputaţilor peste 200.000 de lei. Nici Consiliul Concurenţei nu stă rău: a primit zece tichete valorice, în valoare de 65.000 de lei, aceeaşi sumă ca Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Municipiul Bucureşti. Ministerul Economiei apare pe listă cu tichete în valoare de 91.000 de lei.
Cu câte unu