Între 20 şi 24 de persoane se află sub dărâmături, a declarat acest oficial, Manisha Mahiskar. Potrivit unor locuitori din cartier, situat în estul oraşului, aproximativ 60 de persoane locuiau în imobil, aflat în proprietatea unui organism municipal, scrie Mediafax.
Şapte persoane au ieşit, deja, dintre dărâmături, potrivit acestui oficial.
Cinci imobile s-au prăbuşit la Bombay sau în regiunea oraşului în ultimele luni. Într-un caz, în aprilie, au murit 74 de persoane. Aceste accidente relevă proasta calitate a construcţiilor şi încălcarea frecventă a legislaţiei privind urbanismul, pe fondul unei cereri mari şi corupţiei.