Conducerea Fondului Monetar Internaţional ar urma să ia vineri în discuţie încheierea unui nou acord de tip stand-by cu România. E vorba despre un nou acord preventiv în valoare de aproximativ două miliarde de euro, pentru o perioadă de doi ani, la care se adaugă alte două miliarde de euro de la Comisia Europeană. La fel ca în cazul precedentului acord stand by, banii nu vor fi utilizaţi decât în cazuri extreme. În acest context, la Bucureşti, guvernul Ponta şi-a clarificat anumite intenţii.
Acesta este al treilea acord solicitat de România Fondului Monetar Internaţional, de la declanşarea crizei economice. Primul a fost încheiat în 2009, iar al doilea, de tip preventiv, în 2011. În baza acestui nou acord, care va fi susţinut de Parlament şi ratificat de partenerii internaţionali ai României, guvernul îşi asumă totuşi mai puţine angajamente dure faţă de FMI, în spatele căruia au fost aruncate măsurile dure de austeritate luate după declanşarea crizei.
Astfel, potrivit scrisorii de intenţie transmisă de Bucureşti finanţatorului de la Washington, în următorii doi ani politicile vor rămâne previzibile şi prudente. Asta nu va însemna însă că taxele şi impozitele ar urma să crească...Cel puţin asta pretind autorităţile. Astfel, din documentele transmise FMI reiese că executivul va menţine cota unică de impozitare de 16 la sută. Mai mult, guvernul speră să poată aplica chiar scăderi de fiscalitate : la TVA, în măsura în care scăderea de la 24 la 9% a TVA la pâine se va dovedi un proiect de succes, dar şi la CAS, adică la contribuţiile la asigurările sociale. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat chiar vineri că prin bugetul de stat pentru anul 2014 se încearcă reducerea CAS cu trei puncte procentuale. În plus, în scrisoarea de inetnţie se vorbeşte şi de continuarea creşterii venitului minim garantat în 2014 şi introducerea unei alocaţii pentru în