La trei luni de când a primit cea de-a doua condamnare, fostul subprefect de Vaslui, Sergiu Marian, va ajunge din nou în faţa instanţei de judecată, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Alături de Sergiu Marian, procurorii DNA au mai anunţat, ieri, că i-au mai trimis în judecată şi pe Vasile Marius Marian, fratele acestuia, Vasile Cupşan,un alt fost subprefect, şi pe Gabriela Luca, fostă şefă a Biroului Funciar din cadrul Prefecturii Vaslui. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi firma administrată de fratele fostului subprefect.
Acest al treilea dosar a survenit, potrivit rechizitoriului, ouă persoane au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru câte 40 de hectare de teren situate pe raza comunelor Alexandru Vlahuţă şi Bogdana. Cererile le-au fost însă respinse de comisiile locale de fond funciar, pe considerentul că vechile amplasamente fuseseră deja atribuite altor persoane. Au fost trecute pe o listă de despăgubiri, fără a li se oferi un alt amplasament situat în aceeaşi localitate sau într-o zonă învecinată.
„În cursul anului 2007, inculpatul Marian Sergiu, în calitate de subprefect al judeţului Vaslui şi de vicepreşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar, a iniţiat şi a efectuat procedurile de radiere a celor două persoane, fără ştirea sau acordul lor, din lista pentru despăgubiri şi înscrierea lor într-o altă listă, care presupunea atribuirea unor terenuri situate pe raza comunei Fălciu. În urma demersurilor sale, subprefectul Marian Sergiu i-a facilitat fratelui său, Marian Vasile-Marius, achiziţia terenurilor în cauză la preţuri derizorii.
Subprefectul Marian Sergiu a fost sprijinit de inculpaţii Cupşan Cătălin-Vasile, secretar al Instituţiei Prefectul