Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Bursa Investitorului”

Publicat in Crai Nou, vineri 27 septembrie 2013 ·

Deputatul PDL de Suceava, prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, a depus miercuri, la Camera Deputaţilor, împreună cu colegii săi Raluca Turcan şi Gheorghe Ialomiţianu, iniţiativa legislativă „Bursa Investitorului”.

„O Lege prin care să se ia unele măsuri concrete de stimulare a învăţământului profesional, universitar şi a cercetării ştiinţifice este absolut necesară în contextul în care calitatea educaţiei din România ocupă, în majoritatea clasamentelor, locuri codaşe din Europa. Aceste statistici sunt consecinţa lipsei de finanţare şi de viziune de care dau dovadă autorităţile guvernamentale, aspecte semnalate de noi în repetate rânduri”, a declarat parlamentarul democrat-liberal.

Potrivit lui Ardeleanu, iniţiativa legislativă intitulată „Bursa Investitorului” propune un set de măsuri care pot conduce la compatibilizarea sistemului educaţional cu piaţa muncii. „Având în vedere că piaţa muncii cere tot mai multă calificare şi performanţă, iar cei ieşiţi de pe băncile şcolii nu le oferă, incompatibilitatea între sistemul de învăţământ şi piaţa muncii va crea o situaţie de-a dreptul dramatică pentru tinerii României. Se pare că avem un cerc vicios care, dacă nu este rupt, condamnă absolvenţii la sărăcie şi România, la stagnare economică sau chiar regres”, a apreciat deputatul PDL de Suceava.

Sanda Ardeleanu consideră că Guvernul trebuie să înţeleagă că facilităţile acordate mediului privat, studenţilor nu reprezintă favoruri, ci o investiţie în economie. „Educaţia compatibilă cu piaţa muncii înseamnă dezvoltare economică prin locuri de muncă bine plătite. Iniţiativa legislativă pe care mi-am pus semnătura oferă următoarele soluţii în vederea rezolvării unor probleme care vizează corelarea între sistemul de educaţie românesc şi piaţa muncii: asigurarea de burse pentru elevii şi studenţii din învăţământul profesional sau universitar de către între

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - “GENERAŢIA DE SUFLET” S-A OPRIT ÎN OPTIMI LA EURO 2024. TRICOLORII AU FOST ÎNVINŞI CU 3-0 DE ŢĂRILE DE JOS

News.ro acum 19 minute
Reprezentativa tricoloră, “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câşti

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 2 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 3 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 5 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum o ora
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 6 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 3 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Novak Djokovici s-a calificat în turul doi la Wimbledon

News.ro acum o ora
După ce s-a retras din sferturile de finală de la Roland Garros şi s-a operat la genunchiul drept la începutul lunii iunie, Novak Djokovici, numărul 2 mondial, a debutat cu victorie, marţi, la turneul de la Wimbledon. El a trecut de sportivul ceh Vi

Ce i-a cerut Volodimir Zelenski lui Viktor Orban pentru a se așeza la aceeași masă cu Putin

Ziare.com acum 2 ore
Întâlnire inedită la Kiev marți, 2 iulie, între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul ungar Viktor Orban, marcată de cordialitate după numeroasele momente de tensiune bilaterală şi axată pe iniţiativele propuse de ambele părţi pentr

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

25°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/24°
mie.

13°/17°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°