BIHOREANUL încheie cu noi dezvăluiri seria articolelor despre pretenţiile călugărilor catolici Premonstratens asupra clădirii Colegiului Mihai Eminescu şi Stadionului Voinţa din Oradea, dar şi a peste 1.000 de hectare din Felix şi din alte 7 localităţi.

După ce a prezentat felul în care congregaţia şi reprezentanţii statului şi-au etalat atuurile, încercând să-şi demonstreze fiecare dreptul de proprietate pe impozantul edificiu şcolar, BIHOREANUL arată ce întorsătură a luat procesul, cum poate fi influenţat verdictul de un nou protagonist al poveştii şi ce probe surprinzătoare a pus acesta pe masa judecătorilor.

N-a fost naţionalizat

După cum a relatat BIHOREANUL săptămâna trecută, Ordinul Premonstratens a revendicat clădirea Colegiului Eminescu în temeiul OG 94/2000, în cererea adresată Comisiei de retrocedare a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase susţinând că a fost proprietar de drept, înscris ca atare în prima Carte Funciară din Oradea (1866), şi că imobilul i-a fost naţionalizat de regimul comunist.

În 2009, Comisia a respins solicitarea, pe motiv că edificiul nu a fost preluat de regimul comunist prin Decretul de naţionalizare din 1946, ci prin Legea 260/1945, care restabilea în Transilvania situaţia anterioară ocupaţiei horthyste. Mai precis, din anul 1936, când Statul român a câştigat clădirea printr-o "rectificare de Carte Funciară", după un proces purtat între Ministerul Instrucţiunii Publice şi Premonstratenşi.

În dosarul soluţionat atunci la Judecătoria Oradea şi la Tribunalul Bihor, 14 avocaţi ai statului au folosit argumente juridice şi istorice puse la dispoziţie, după 17 ani de cercetări, de Onisifor Ghibu, profesor de Drept la Cluj şi însărcinat special al Ministerului pentru şcolile din Transilvania. Acesta demonstrase pe de o parte că nu Ordinul Premonstratens din Oradea fusese proprietarul tabular în 1866