Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invitaţii gratuite pentru fani la c�ntarul oficial pentru Superkombat World Grand Prix Botoşani de vineri

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 27 septembrie 2013 ·

Luptătorii care vor urca �n ring s�mbătă seară la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă din Botoşani la Superkombat World Grand Prix Botoşani se vor confrunta pentru prima oară vineri, de la ora 15:00, la hotel Maria, atunci c�nd este programat şi c�ntarul oficial, urm�nd ca evenimentul să fie deschis publicului

Cei 14 sportivi anunţaţi pentru mega-evenimentul de sâmbătă vor ajunge încă de joi noapte la Botoşani, iar până la meciurile din ring, aceştia vor mai trebui să treacă şi proba cântarului. “Este cel mai important moment dinaintea meciurilor. Va fi o dublă luptă pentru sportivi. Mai întâi trebuie să se încadreze în categorie, iar apoi să câştige duelul psihologic cu adversarul pe care îl vor vedea pentru prima oară faţă în faţă înaintea meciurilor de sâmbătă”, a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.   Fanii prezenţi vineri la cântarul oficial vor avea ocazia să facă poze cu Ionuţ Atodiresei, Andrei Stoica, Benjamin Adegbuyi sau Dzenan Poturak, iar 20 dintre aceştia vor primi şi invitaţie gratuită la gala transmisă în direct în 80 de ţări de pe 5 continente.   După cântarul oficial, luptătorii vor avea trei ore de pauză, timp în care se vor odihni şi vor vizita oraşul, pentru ca de la ora 20:00 să fie invitaţi speciali la Casa Boema, acolo unde vor gusta din preparate româneşti, inclusiv deja celebra carne de vită Carpathian Beef, un brand botoşănean. “Am rămas plăcut impresionat de ospitalitatea oamenilor de aici, dar şi de deschiderea companiilor pentru promovare internaţională. Aşa cum ştiţi, Superkombat este un brand românesc, dar cu deschidere internaţională, şi ne bucurăm atunci când ne asociem cu branduri autohtone”,  a mai declarat Irimia.   Gala Superkombat World Grand Prix III va avea loc sâmbătă seară, de la ora 22:00, în Sala Polivalentă Elisabeta Lipă din Botoşani, şi va fi transmisă în direct, în România de Sport.ro, iar la

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie: Posibile perturbări ale circulaţiei mijloacelor de transport în Franţa

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatele reunite ale lucrătorilor din Franţa au lansat apeluri la mobilizări în vederea unei greve la nivel n

Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de ninsori, în Carpaţii Orientali şi Meridionali/ Un alt Cod galben de vânt puternic, marţi, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi estul Munteniei

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi dimineaţă, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, în timp ce în zonele de munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Orientali

Registrul Auto Român lansează Chatbotul RAReş, prin care publicul poate accesa mai uşor informaţii tehnice

Ziare.com acum 19 minute
Registrul Auto Român anunţă, luni, 30 septembrie, că a lansat Chatbotul RAReş, care este disponibil pe site-ul instituţiei şi prin care publicul poate accesa mai uşor informaţii tehnice, precum data când expiră inspecţia tehnică periodică a maşinii,

Cinci provocări pentru noul șef al NATO, Mark Rutte

HotNews acum o ora
Olandezul Mark Rutte, care va prelua marţi funcţia de şef al NATO, se va confrunta cu mai multe dificultăţi – de la războiul Rusiei împotriva Ucrainei până la Donald Trump şi China, comentează France Presse, care enumeră și analizează principalele c

George Simion îşi depune candidatura la prezidenţiale. A adunat aproape 500.000 de semnături

Mediafax acum 46 minute
„Îmi voi depune azi candidatura pentru ca România să devină o ţară a păcii şi pentru ca toţi românii să beneficieze de bogăţiile ţării”, spune George Simion. El a fost întâmpinat la BEC de membri şi simpatizanţi AUR. „Vă mulţumesc tuturor pentru că

Cadavrul unui bărbat fără adăpost, transportat prin București cu un cărucior de cumpărături. Ucigașul a fost reţinut

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Capitală a ucis o persoană fără adăpost, după care i-a transportat cadavrul prin oraş într-un cărucior de cumpărături, aruncând trupul neînsufleţit într-o zonă cu vegetaţie din Sectorul 1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a a

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 7 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

NATO îşi schimbă şeful dar nu face revoluţie

News.ro acum 40 minute
Fostul premier olandez Mark Rutte preia marţi conducerea NATO, însă şeful celei mai puternice alianţe militare din lume nu are deloc puterea să schimbe lucrurile în profunzime, relatează AFP. La NATO, ”totul, cu adevărat totul, de la cel mai futil l

Peste 230.000 țigarete, descoperite ascunse în bagajele unor pasageri la vama Nădlac II. Unde trebuia să ajungă marfa VIDEO

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit peste 230.000 de țigarete în bagajele unor pasageri aflați într-un autocar care urma să iasă din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Se pare că autocarul era condus de un șofer român

Radu Petrescu va arbitra meciul Aston Villa - Bayern Munchen, din Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Radu Petrescu va arbitra partida Aston Villa – Bayern Munchen, programată miercuri, 2 octombrie, de la ora 22:00, pe Villa Park din Birmingham, în Liga Campionilor. Din brigadă mai fac parte asistenţii Radu Ghinguleac, Mircea Grigoriu şi al patrulea

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

16°
lun.

8°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°