Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gitenstein, soluţii economice pentru România

Publicat in Ziua Veche, vineri 27 septembrie 2013 ·

România trebuie să facă eforturi în direcţia dezvoltării pieţei de capital, aceasta fiind soluţia redresării, iar nu creşterea impozitelor, a declarat, vineri, fostul ambasador SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, prezent la cea de-a doua ediţie a Bucharest Forum.

La începutul intervenţiei sale, fostul diplomat şi-a amintit de cei “peste trei ani minunaţi” petrecuţi în România şi a mărturisit că este în continuare optimist în legătură cu viitorul acestei ţări, deşi simte aceeaşi frustrare, de pe vremea când era la Bucureşti în calitate oficială, transmite Mediafax.

“Când am venit aici, în august 2009, România tocmai avusese cea mai mare creştere economică din Europa, în jur de 7%, pentru ca apoi să înregistreze o recesiune la fel de mare. Această recesiunea a dus şi la dispariţia multor investiţii, astfel că situaţia a fost dramatică. (…) În pofida acestor lucruri, sunt în continuare optimist în ceea ce priveşte România, dar şi frustat, aşa cum m-am simţit şi în perioada în care am fost ambasador al SUA la Bucureşti. Uneori am avut senzaţia că România este cel mai mare duşman al ei, atunci când vine vorba de mentalitate şi de capacitatea de a atrage investitori străini. E o problemă despre care voi continua să vorbesc”, a declarat Mark Gitenstein.

Una dintre nemulţumirile sale vizează lipsa de măsuri în ceea ce priveşte modernizarea infrastructurii energetice, în pofida potenţialului existent. “România este binecuvântată cu cele mai bune resurse energetice din regiune şi totuşi toţi experţii spun că România are nevoie de 10 miliarde de dolari investiţii pentru a putea moderniza şi dezvolta aceste active energetice”, a precizat fostul diplomat, adăugând că România ar putea deveni, din nou, “un hub energetic al Europei, aşa cum a fost în anii ’30-’40.

“Poate nu ştiţi, dar România a fost, după SUA, unul dintre cei mai inovatori producători de ener

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționari bancari reținuți pentru înșelăciune și fapte de corupție. Prejudiciu, aproximativ 18 milioane de lei

Ziua Constanta acum 7 ore
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus la data de 11 iunie 2025, reținerea a două inculpate (funcționari bancari) și măsura controlului judiciar față de alte trei i

A murit Radu Stroe, fost deputat al PNL în mai multe legislaturi și ministru de Interne

Ziua Constanta acum 10 ore
Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a lui Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general a

Edi Iordănescu, oficial la Legia Varșovia, echipa cu cei mai periculoși ultrași din Europa

Adevarul acum 6 ore
Fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, Edi Iordănescu, va fi noul antrenor al echipei poloneze Legia Varșovia, a anunțat clubul, joi, pe site-ul său oficial.

Mihai Fifor: „Răbdarea PSD a ajuns la limită!” Acuze dure la adresa partenerilor de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele organizației județene a PSD din Arad, Mihai Fifor, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că PSD nu are motive să rămână la masa negocierilor privind noua guvernare dacă are parteneri care „confundă negocierile cu bășcălia”. „Răbdarea P

Şeful NATO este „încrezător” într-un acord în privinţa cheltuielilor de apărare la summitul NATO / Italia spune că ar avea nevoie de 10 ani pentru a se conforma

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că este „destul de încrezător” că ţările din alianţă vor ajunge la un acord privind creşterea cheltuielilor de apărare la summitul Alianţei Nord-Atlantice din 24-25 iunie. Aceste comentarii au f

Nicuşor Dan i-a invitat luni, la discuţii, pe reprezentanţii sindicatelor

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat luni, la discuţii la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii mai multor organizații sindicale, respectiv Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din R

Gândul prezintă Marius Tucă Show – vineri, 13 iunie, de la ora 20.00

Gandul acum 4 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, sociologul Mirel Palada vine cu ultimele cifre ale încrederii invest

Ministrul Finanțelor cere demisii pentru situația de la Salina Praid. Șefii de la Salrom și Apele Române sunt acuzați că ignoră deciziile experților

HotNews acum 11 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a solicitat în şedinţa de Guvern de joi, demiterea directorilor de la Salrom şi Apele Române, pe care i-a acuzat că nu au ținut cont de recomandările specialiștilor privind remedierea situație de la Salina Praid,

UPDATE-Un avion cu 242 de persoane la bord, către Londra, s-a prăbuşit la decolare în vestul Indiei, într-o zonă rezidenţială la Ahmedabad. La bord se aflau 169 de indieni, 53 de britanici, şapte portughezi şi un canadian, anunţă Air India

News.ro acum 13 ore
Un avion de tip Boeing 787-8 aparţinând companiei Air India, cu destinaţia Londra, s-a prăbuşit joi într-o zonă locuită în oraşul Ahmedabad, în vestul Indiei, cu 242 de persoane la bord, potrivit Aviaţiei Civile indiene. Zborul Air India 171 efectua

Emisiunile zilei vineri, 13 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

19°/29°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

12°/23°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

12°/22°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°