Data de 1 septembrie 2013 rămâne în istorie ca prima mare ridicare românească împotriva unei corporaţii multinaţionale şi împotriva cârdăşiei vinovate dintre politicieni şi proiecte veroase de spoliere a bogăţiilor ţării.
Ca odinioară, în anii '90, o mare de tineri a reocupat Piaţa Universităţii. În fruntea tuturor s-au aflat militanţii de la Fundaţia anticomunistă "Ion Gavrilă Ogoranu", de la mişcarea "Totul pentru ţară", alături de militanţii grupului de ONG-uri de la "Salvaţi Roşia Montană" şi de la "Salvaţi Bucureştiul". Mii de oameni, în marea lor majoritate tineri frumoşi, civilizaţi şi dinamici, studenţi, funcţionari şi personalităţi politice şi culturale, au demonstrat că o cauză majoră, de interes naţional, încă poate atrage multă lume în stradă. Lozincile afişate se constituie într-un adevărat folclor stradal: "Roşia, nu uita! Ţara te va apăra!", "Stop fascismului corporatist", "Nu corporaţia face legislaţia", "Politicienii pleacă, cianura rămâne", "Cianură, fracturare, serviţi, generaţii viitoare!", "Munţii noştri nu sunt banii voştri", "Uniţi salvăm Roşia Montană" şi altele. Cea mai aplicată mi s-a părut însă una care făcea trimitere la jongleria primului ministru cu legea distrugerii Roşiei Montane: "Ponta, DA e BA sau BA e DA"? Cu astfel de îndemnuri scandate la tot pasul, nu e de mirare că mulţi trecători s-au lăsat convinşi să intre în coloană. La fiecare val de autoturisme, zeci de claxoane salutau mulţimea, în semn de solidaritate. De altfel, un alt cuvânt scandat tot timpul a fost "solidaritate", semn al maturităţii participanţilor. O notă aparte au reprezentat acuzaţiile adresate presei cumpărate cu publicitate de compania Gold Corporation: "Voiculescu, Antenele, unde sunt camerele"? "Presa română, plină de minciună", "Unde este presa, ca să-i scoatem lesa?". Până la urmă, embargoul mediatic a fost spart de cine t