Povestea unui rom, Sorin Ciorbă, care provine dintr-o tabără, dar care a obţinut un apartament şi un loc de muncă, vine să contrazică declaraţiile lui Manuel Valls, care a afirmat că romii nu se pot integra în Franţa, provocând o polemică în contextul alegerilor municipale, relatează AFP.
"Viitorul meu este în Franţa, pentru muncă, pentru copii", spune Sorin, deşi ministrul francez de Interne a apreciat săptămâna aceasta că "majoritatea (romilor) trebuie escortată la frontieră" deoarece membrii acestei etnii nu se pot integra în ţara sa.
În urmă cu patru ani, Sorin locuia împreună cu familia lângă Paris, "într-o casă de carton", într-una dintre aceste tabere ilegale instalate pe terenuri virane în apropierea oraşelor, povesteşte el.
În aceste tabere trăiesc, foarte precar, majoritatea celor 15.000-20.000 de romi prezenţi în Franţa.
După câteva luni de la sosirea în Franţa, Sorin a avut "şansa" să întâlnească un asistent social din cadrul asociaţiei "Emmaüs Coup de main". El a putut, mai întâi, se mute într-un "sat de inserţie", creat pentru 20 de familii la Saint-Denis, la periferia din nordul Parisului. "Am muncit, am construit bungalow-uri", continuă el.
"La serviciu înveţi franceza", spune el, în apartamentul său colorat, într-un cartier bun în Paris, unde locuieşte împreună cu soţia şi cei şase copii care merg toţi la şcoală.
Asociaţia l-a susţinut, după aceea, în demersurile pentru obţinerea unui titlu de sejur şi, mai ales, a unei autorizaţii de muncă, fără care nu ar fi putut să semneze vreodată un contract de muncă la Emmaüs, care l-a angajat într-un magazin de obiecte de ocazie la Pantin. Restricţiile impuse cetăţenilor români şi bulgari obligă la obţinerea unei asemenea autorizaţii, limitată la merii considerate "deficitare".
- "Unui angajator privat îi poate trece dorinţa să angajeze un rom"
Până la des