Purtătorul de cuvânt al PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan, vine la Cluj ca să laude USL: a adus multe investiţii în Cluj, între care Bosch, DeLonghi şi Liberty Park.
Cătălin Ivan e purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele PSD Sector 1 şi europarlamentar. A venit azi la Cluj şi spune că USL are ca prioritate, între altele, Autostrada Transilvania - în acest sens, a deblocat lucrările la unul dintre tronsoanele acesteia, Arad - Nădlac. În plus, spune el, USL a adus investiţii noi în zonă, între care Bosch, DeLonghi şi Liberty Park. "Bosch finalizează investiţii de 120 milioane euro în două fabrici, la Blaj şi Cluj, la Jucu DeLonghi deschide o fabrică şi Freiburg începe la Cluj prima etapă, 10 mil euro, din parcul tehnologic Liberty", spune el.
Întrebat cum concret a ajutat USL aceste investiţii, având în vedere că sunt anunţate, semnate şi demarate înainte ca USL să ajungă la guvernare, Ivan spune că meritul Guvernului în aceste investiţii "e greu de explicat în două cuvinte". "Pe vremea PDL investiţiile au ocolit România.
USL a creat cadrul legal pentru ele", spune el.
În apărarea lui Ivan sare preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan: "USL a dat ajutoare de stat, câteva zeci de milioane de euro plătite de Guvern ca ajutor de stat".