În clinicile universitare din România, medicul cu cel mai înalt grad universitar are, conform legii, prima opţiune pentru a fi şef de secţie. Care sunt avantajele şi dezavantajele acestei prevederi? (Dr. A. M.) Paris est l’endroit du monde, et le café de la Régence est l’endroit de Paris où l’on joue le mieux à ce jeu spunea Diderot despre şah, povestind tribulaţiile nepotului lui Rameau. Acelaşi lucru s-a spus, cu mult aplomb, despre Şcoala de medicină din Paris din secolul XIX, unde s-a format majoritatea celor care s-au distins în mediul academic din România. Dar gloria, cum ştim prea bine, e trecătoare, aşa cum se poate vedea citind numele profesorilor de la Facultatea de Medicină din Oraşul-lumină. Dintre cei 14 bărbaţi, singurele nume pe care le recunosc sunt cele ale lui Victor André Cornil, autor, împreună cu Victor Babeş, al primului tratat de bacteriologie clinică, Georges Hayem, care a descris, în colaborare cu Fernand Widal, anemiile hemolitice dobândite, şi Paul Georges Dieulafoy, şeful clinicii medicale de la Hôtel-Dieu. Iar dintre cei din urmă, singurul care a rămas relevant este Dieulafoy, pe care îl evoc studenţilor mei de fiecare dată când examinăm pacienţi care ar putea avea apendicită acută. Dacă la café de la Régence şahul se juca cel mai bine, atunci la spitalul Hôtel-Dieu se practica medicina de cel mai înalt calibru din Paris, mai ales începând cu perioada 1852–1867, în care serviciul de medicină internă a fost condus de Armand Trousseau. După moartea lui Trousseau, împăratul Napoleon III l-a numit şef al serviciului pe Germain See, sans limite d’age. Despre See se ştie astăzi numai că a introdus salicilatul de sodiu în tratamentul bolilor reumatismale. Publicitate Născut în 1818, See a rămas în funcţie până la moarte, în 1896, dar, în ultimul deceniu al vieţii sale, conducerea activităţilor administrative şi clinice de la Hôtel-