Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Pricopie: Abonamentele pentru transportul elevilor vor fi decontate la zi, după noua procedură

Publicat in Puterea, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Abonamentele pentru transportul elevilor în actualul an şcolar vor fi decontate la zi, cu aplicarea noii proceduri care prevede plafoane maxime de cost, a afirmat sâmbătă, la Piteşti, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

"Începând cu 16 septembrie, abonamentele elevilor vor fi decontate la zi, după noua procedură, fără niciun fel de prescriere. În cazul în care vom înregistra alte tipuri de probleme, le vom analiza şi vom lua măsurile necesare. Prioritar pentru noi este ca aceşti bani să ajungă la elevi şi nu la transportatori", a declarat Remus Pricopie.

El a explicat că prin introducerea unor plafoane de decontare, la stabilirea cărora au fost luate în calcul valorile medii la nivel naţional, s-a dorit eliminarea unor costuri nejustificate..

"Noi ne-am aflat într-o situaţie fără precedent, ca abonamentele să crească de paisprezece - cinsprezece ori într-un interval de 18 luni. De ce s-a ajuns aici? Pentru că legea educaţiei avea un articol foarte generos, conform căruia contravaloarea abonamentelor elevilor, până la 50 de kilometri, se decontează de către Ministerul Educaţiei. Nu exista niciun plafon, nu exista nicio restricţie şi am ajuns ca un abonament pe 25 de kilometri să coste 500-600 de lei, ceea ce este inadmisibil", a spus ministrul Educaţiei.

Anterior, în condiţiile lipsei unui plafon maxim, sumele pentru decontarea abonamentelor au crescut foarte mult, deşi numărul de beneficiari a rămas constant, astfel că alocarea bugetară a fost depăşită încă din anul 2012, intrându-se în 2013 cu o datorie de 45 de milioane de lei, scrie Agerpres

"Am reuşit în acest moment să acoperim datoria de anul trecut şi să acoperim o bună parte din anul acesta. (...) Noi am alocat sumele pentru fiecare judeţ în parte şi acestea au fost mai departe distribuite elevilor", a precizat Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a participat, sâmbătă, la i

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum o ora
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Monica Niculescu s-a calificat în finală la Hobart International, la dublu

News.ro acum 42 minute
Perechea Monica Niculescu/Fanny Stollar (România/Ungaria) s-a calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Hobart. Niculescu şi colega sa au trecut mai întâi în sferturi de perechea favorită 2, Ulrikke Ei

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

POLITICO: România stabileşte o nouă dată a alegerilor, dar riscă acelaşi rezultat

News.ro acum o ora
România a stabilit o dată pentru repetarea alegerilor prezidenţiale după îngrijorările legate de „acţiunea hibridă agresivă” a Rusiei la primul tur, dar există în continuare riscul ca rezultatul să fie similar şi la a doua încercare şi să-l vadă pe

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum o ora
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Virusul care se răspândește în China a fost depistat și în România O femeie din Oradea, infectată cu HMPV. Care este starea acesteia

Ziua Constanta acum 20 minute
Direcția de Sănătate Publică Bihor a confirmat primul caz de infecție cu metapneumovirus uman (HMPV) în România. O femeie în vârstă de 67 de ani din Oradea a fost diagnosticată cu această boală. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum 59 minute
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Angajaţii Meta critică deciziile lui Mark Zuckerberg de a pune capăt verificării informaţiilor şi de a-l aduce pe Dana White în boardul companiei

News.ro acum 2 ore
Angajaţii Meta şi-au exprimat nemulţumirea pe forumul intern al companiei după ce aceasta a anunţat că va pune capăt programului de verificare a informaţiilor realizat de terţi, cu doar două săptămâni înainte de inaugurarea preşedintelui ales Donald

Biden anulează vizita în Roma pentru a gestiona criza incendiilor din Los Angeles

Mediafax acum 2 ore
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de CNN, Biden a luat această decizie după ce s-a întors miercuri seară din Los Angeles, unde s-a întâlnit cu forţele de poliţie, pompieri şi echipele de intervenţie de urgenţă ş

Vremea

București
acum

joi

7°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

8°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°