Creedence Clearwater Revival înseamnă pentru mine exponenţa trupelor cu bulan, pardon, dar ăsta-i termenul corect într-o exprimare liberă şi care să îmi aducă aminte de jargoanele tinereţii. Ce înseamnă bulan, în acest caz? Prolific spre excesiv, calitatea răzbătând din cantitate, prezenţă, vitalitate. Grupul a acaparat piaţa aşa cum puţine alte trupe au reuşit: nu trecea lună de la Ăl de Sus să nu fi ascultat, prin 1970, o altă piesă de succes a lor. Şi cum să nu fie aşa, dacă numai în 1969 CCR a lansat 3 LP-uri de studio?!?

Prin CCR am experimentat standardul acelui timp: observam o trupă ca un „nume” prin aschilopatica presă muzicală a vremii, dacă aveam noroc de aşa informaţie (dacă nu aveam, îmi făceam), apoi puneam urechea pâlnie pe posturile radio, neoficiale, şi, dacă îmi plăcea ceva din noianul de gâjâieli şi bruiaje din care se iţea ceva ce părea a fi o melodie, începeam săpăturile după albume (LP-uri), deoarece hitul este hit, valoarea vine din LP-ul aferent. La informaţia de la un post de radio, trebuia să fii sigur că ai bunghit numele corect al formaţiei, altfel se putea să cauţi în van, să nu ajungi la ceea ce chitisei. Noroc cu denumirea struţo-cămilistică pentru CCR, „Cridăns cliruată rivaivăl”, că nu prea aveai cum să greşeşti în căutări aşa amestecătură.

Şi melodiile CCR începură să se înşire în preferinţele mele ca mărgelele pe aţă: am început cu Good Golly Miss Molly (compoziţie a lui Little Richard), apoi am experimentat hiturile din care mi-au rămas la suflet Susie Q, I Put A Spell On You, Who’ll Stop The Rain, Down On The Corner, Run Through The Jungle sau Long As I Can See The Light. Dacă mă duc cu ochii minţii în 1970, nu pot să nu recunosc că sunetul „meu” din acel timp era impregnat cu foarte mult CCR în compoziţie.

Recomand celor ce ar dori să se delecteze sau să se iniţieze în adevăratul sunet CCR al doilea album al g