Cartile anului 2012 au fost premiate astazi, 28 septembrie, in cadrul unui eveniment organizat la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare. Juriul concursului a marturisit ca a avut o misiune dificila pentru ca a avut de ales cele mai bune volume din peste 50 de titluri.
Scriitorii maramureseni si-au dat intalnire pentru a-i premia pe cei care au scos anul trecut cele mai bune titluri. Saluc Horvat, presedintele Asociatiei Scriitorilor Baia Mare, director executiv al revistei „Nord Literar” si membru al Uniunii Scriitorilor, a declarat ca acest eveniment se desfasoara de aproape 20 de ani in Baia Mare si este una dintre manifestarile de marca din viata culturala baimareana.
„E un moment important in viata culturala si sprituala a Baii Mari. Am avut o misiune destul de grea, pentru ca am avut de ales dintr-o multitudine de titluri. Asta nu inseamna ca titlurile celelalte nu sunt de luat in seama, dar ca la orice concurs premiile sunt limitate”, a declarat Saluc Horvat. La randul sau, presedintele juriului, Ioan Dersidan, a afirmat ca e „impresionant ca in Baia Mare” sa existe o astfel de atmosfera culturala.
Din juriul concursului au facut parte: Saluc Horvat, presedintele Asociatiei Scriitorilor Baia Mare, Gheorghe Parja, presedintele reprezentantei pentru Maramures a Uniunii Scriitorilor, Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Judetene „Petre Dulfu”, Florica Bud, presedintele Cenaclului Scriitorilor, prof. univ. dr. Ana Olos. Presedinte al juriului a fost prof. univ. dr. Ioan Dersidan.
Premiile acordate
Premiul pentru poezie
Ion Bogdan - Elegii domestice
Mircea Crisan - Distanta dintre umbra si apa
Rodica Brad-Pauna - Poezii vazute prin ochii unei pasari
Ioan Dragos - Studiu de oportunitate
Premiul pentru critica literara
Gheorghe Glodeanu - Narcis