O primă seară de neuitat a Sărbătorii Castanelor. O seară cu artişti unul şi unul, cu moment unice, cu focuri de artificii şi cu multă distracţie. Primarul de Baia Mare a urcat pe scenă alături de Corina, cu care a şi dansat, spre deliciul publicului prezent. A urcat apoi alături de Dan Bittman.
“Cred că domnul Cherecheş cu siguranţă că merge la sală. Şi ridică greutăţi. Aveţi timp şi de sală, de mişcare?”, a arătat Corina.
“Nu am timp de sală, dar mai ridic în braţe doamne şi domnişoare şi poate de acolo. Că acolo e forţa. M-am descurcat mai bine ca şi anul trecut”, a replicat Cherecheş.
“Domnul Cherecheş are şi simţul umorului. Foarte bine aţi evoluat, într-adevăr. Şi trebuie să recunosc ceva. Domnul Cherecheş este primarul meu preferat. Este foarte curajos, este foarte îndrăzneţ. Foarte dinamic. Are tot ce îi trebuie. ”, a adăugat Corina.
Pe scenă alături de Dan Bittman, primarul a promis că până anul viitor învaţă să şi cânte, la fel cum a învăţat să danseze alături de Corina.