Un contact diplomatic fără precedent în istoria ultimelor decenii a relaţiilor dintre Statele Unite și Iran s-a produs vineri seară. Președintele american, Barack Obama, a anunțat, într-o intervenție televizată, că a vorbit la telefon cu omologul său iranian, Hassan Rohani, aflat la New York pentru Adunarea Generală a ONU. Anunţul vine în condiţiile în care cele două state nu mai au contacte diplomatice de la sfârşitul anilor ’70, în special din cauza controversatului program nuclear iranian, care a atras Teheranului numeroase sancţiuni internaţionale, în special de natură economică.
Este vorba despre un anunţ pe cât de neaşteptat, pe atât de spectaculos, în contextul în care Statele Unite şi Iranul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980, în urma Revoluţiei islamice, şi au poziţii opuse cu privire la un program nuclear ridicat de Teheran la statutul de simbol al suveranităţii sale.
În cursul convorbirii dintre cei doi lideri, Obama i-a spus lui Rohani că dorește o soluționare "globală" cu Teheranul în problema programul nuclear iranian.
"Am discutat despre încercările noastre în curs de a ajunge la un acord asupra programului nuclear iranian", a explicat şeful statului american, care s-a declarat pregătit pentru dialog cu Republica islamică încă din 2007, de la începutul primei sale campanii pentru alegerile prezidenţiale.
La rândul său, Preşedinţia iraniană a confirmat discuţia telefonică. Cei doi şefi de stat "au insistat asupra voinţei politice de soluţionare rapidă a problemei nucleare, de pregătire a căii în vederea soluţionării altor probleme şi de a coopera în afacerile regionale", a anunţat preşedinţia iraniană pe pagina sa de internet, notează Mediafax.
Potrivit aceleiaşi surse, cei doi preşedinţi s-au pus de acord să încredinţeze şefilor diplomaţiilor lor – ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif şi secre