Dacă telefoanele au devenit computere, atunci și calculatoarele trebuie să ofere servicii de telefonie. Granițele dintre produse dispar, iar producătorii merg pe ideea doi-în-unu.
Acum șapte-opt ani, tendința generală de pe piața laptopurilor și a telefoanelor mobile era de a face produse cât mai mici. S-a ajuns la dimensiuni atât de reduse, încât se glumea despre telefoane ca fiind destinate furnicilor, tastele fiind aproape inutilizabile pentru un adult. La fel și în zona laptopurilor, unde netbookurile mai aveau puțin și coborau până la șapte inchi (17,8 cm). Adică dimensiunea unui telefon inteligent din prezent. În timp ce pentru laptopuri s-a renunțat la dimeniunile mai mici de 11,6 inchi (29,5 cm), smartphone-urile tind să se transforme în tablete, un telefon mai mic de 5 inchi (12,7 cm) fiind, deja, considerat „mic“.
Calculatoare mici, telefoane mari
De fapt, nu dimensiunea în sine a produselor a revenit „la normal“. Micșorarea a continuat și continuă și astăzi, mai ales în interiorul telefoanelor și laptopurilor. Procesoarele, memoriile, plăcile de bază și grafice, toate sunt mai mici acum decât în trecut. Iar aceasta înseamnă că putem avea capacitatea de procesare a unui laptop mediu pe un produs de 10 cm în diagonala ecranului și mai puțin de un centimetru grosime. Adică o persoană care nu are nevoie de un laptop pentru activitățile zilnice (editare documente, poze, video etc.) se poate opri la o tabletă. Care tabletă poate fi folosită și ca telefon mobil (și cameră foto-video, și reportofon, și media player etc.), dacă se dorește.
Pentru evita punerea la ureche a unei tablete de dimensiunea unui caiet dictando, producătorii oferă fel de fel de gadgeturi, așa cum am văzut la IFA Berlin. Aceasta ar putea fi principala utilizare a unui Smartwatch, fie el de la Samsung, Sony sau altcineva. Evident, va fi necesară o casc