Cu nuanţă de paradox, Albert Thibaudet afirma că: „romanul francez e provincia”. Aceasta voia să însemne că trăsăturile care dau pondere romanului vin de pe întreg teritoriul unei ţări. Referindu-ne la cultură, concluzia e aceeaşi. Publicaţiile actuale din diverse colţuri de ţară se înscriu într-o constelaţie cu atât mai luminoasă, cu cât alcătuirea lor prezidează concordanţa deplină cu epoca. Paginile unei publicaţii trebuie să exprime conştiinţa epocii; întârzierile în trecut duc, inevitabil, la anacronism.

Prozatorii de acum cincizeci de ani au fixat în tablouri cunoscute scene de provincie monotonă, cu oameni încovoiaţi de rutină, sceptici până la sarcasm. Acest trecut e o imagine ce se depărtează mereu; oamenii sunt astăzi alţii. Câte valori virtuale s-au pierdut în ceaţa de atunci !

Oraş mare, centru turistic şi de industrie, Suceava a avut şi are şi scriitori. Cei mai mulţi s-au impus lent, dar indiscutabil, ca forţe autentice, tot mai greu de neglijat. Sentimentul de însingurare şi provizorat, mărturisit de unii, e poate explicabil în condiţiile depărtării de marile centre culturale şi de o revistă care – se ştie – poate determina constituirea unui climat cultural favorabil. Dată fiind prezenţa compactă şi susţinută a sucevenilor în viaţa literară (în reviste şi editorial), e de presupus, evident, că ei beneficiază de solicitudinea şi interesul organelor locale. Spun asta pentru că, din păcate, poetul sau prozatorul domiciliat la distanţă de Capitală are de învins încă dificultăţi reale şi bine cunoscute, între care prejudecăţile criticilor nu în primul rând.

Dar un firesc impuls de largă promovare a valorilor autentice a făcut să apară în multe oraşe de provincie, printre care şi Suceava, o viaţă literară activă. Există scriitori care se formează în oraşul de provincie – prin ziarul local şi prin instituţiile de cultură existente – şi