Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situl lui Sfarmă Piatră: Rezervaţia Naturală din Tăşad este victima balastierelor ilegale, care pun în pericol fauna

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Dintr-o zonă protejată în care trăiesc păsări, amfibieni şi reptile rare, rezervaţia naturală de la Tăşad a ajuns o carieră clandestină de piatră.

"Localnicii duc balastru din Valea Stracoşului de când lumea, dar acum e prea de tot. În primăvară au apărut în albia râului trei gropi adânci de până la 5 metri şi cu diametre de 10. Din cea mai mare s-au extras cam 160 metri cubi de piatră", spune Gavril Bobşe, localnic din Tăşad. Iubitor de natură, omul a înfiinţat împreună cu un grup de prieteni un muzeu al satului şi luptă să menţină vie rezervaţia naturală.

După piatră...

Orice construcţie cere un sacrificiu. Când acest sacrificiu implică distrugerea unui sit protejat e însă prea mult. Situată pe drumul spre Beiuş, la 26 de kilometri de Oradea, rezervaţia "Sit Natura 2000 Tăşad" din comuna Drăgeşti este pusă în pericol de exploatările neautorizate de piatră. "Eu înţeleg că oamenii vor să-şi construiască locuinţe, înţeleg că vor drumuri mai bune, dar nu cu preţul distrugerii rezervaţiei", reclamă Gavril Bobşe.

Iubitor al locurilor natale şi al naturii, Bobşe a înfiinţat la Tăşad un muzeu al satului în care a adunat de la fosile de scoici până la seceri descoperite pe dealurile din împrejurimi, straie populare, oale de lut şi foale de fierărie. "Vrem ca zona să devină o atracţie turistică, dar dacă vor continua săpăturile şi rezervaţia se va distruge nu vom reuşi niciodată", spune şi Ioan Judea (foto), un alt iubitor al locurilor.

Au distrus rezervaţia!

Reclamaţiile localnicilor sunt confirmate şi de custodele rezervaţiei, Radu Huza, muzeograf la Muzeul Ţării Crişurilor. "În ultimul timp s-au făcut excavaţii în albia pârâului Stracoş şi o carieră destul de mare a apărut în peretele de la baza cetăţii dacice din rezervaţie". Muzeograful crede că, pe lângă prejudiciile materiale provocate, activitatea de extracţie a pietrei pune în pe

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe Valea Oltului, în urma unui accident rutier. Șase oameni au fost răniți

Libertatea acum 48 minute
Pe Valea Oltului, județul Vâlcea, traficul este blocat sâmbătă seara, în urma unui accident rutier între două autoturisme. Unul dintre autovehicule a fost proiectat în afara șoselei, în urma impactului, relatează News.ro.

Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul în China! Principalul suspect, un student de 21 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani în oraşul Wuxi din estul Chinei, a anunţat poliţia, citată de Reuters şi AFP, informează Agerpres.ro Atacul survine la doar câteva zile dup

Autorităţile sanitare din SUA raportează un prim caz al noii forme de mpox

HotNews acum o ora
Oficialii americani din domeniul sanitar au anunţat sâmbătă că au confirmat primul caz din SUA al unei noi forme de mpox care a fost observată pentru prima dată în estul Congo, relatează News.ro citând agenția Associated Press. Pacientul respectiv,

FOTO Adam Szalai, legenda Ungariei, s-a prăbușit pe marginea terenului » Momente cumplite la meciul cu Olanda, de la Amsterdam

Gazeta Sporturilor acum o ora
, meci din runda 5 a Ligii Națiunilor. Adam Szalai (36 de ani), antrenorul secund al maghiarilor, cu 86 de selecții la echipa națională, s-a prăbușit pe gazon în minutul 8 al partidei de la Amsterdam. GSP vă va ține la curent cu toate noutățile cu p

Băiat de 12 ani, dispărut de acasă. Minorul este căutat cu mijloace de observație cu infraroșii și drone cu termoviziune FOTO

Ziare.com acum 53 minute
Un băiat de 12 ani din Dăneşti, judeţul Gorj, a fost dat dispărut sâmbătă seară, 16 noiembrie, el fiind căutat de autorităţi inclusiv cu mijloace de observaţie cu infraroşii şi drone cu termoviziune. Adolescentul se numeşte Matei Nicolas Ionuţ. "În

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

Dominic Fritz: „Clasa de mijloc e împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe tor mai mari, dar pe Rareș Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”

HotNews acum 5 ore
Primarul Timișoarei a reacționat după ce prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat un atac asupra sa și i-a catalogat pe cei din USR drept „reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vo

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Potrivit Administrației Prezid

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război anul viitor, prin mijloace diplomatice”, afirmă Zelenski

HotNews acum 6 ore
Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt războiului prin mijloace diplomatice, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un amplu interviu acordat postului public de radio-televiziune Suspilne și difuzat sâmbătă, relatează The

Vremea

București
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

2°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/6°
dum.

-2°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/7°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°