Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ardeleanu spune că este indignată de faptul că USL a blocat în Consiliul Local finalizarea Centrului Cultural Bucovina

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu s-a declarat indignată faţă de intenţia consilierilor locali suceveni ai USL de a bloca investițiile pentru finalizarea Centrului Cultural Bucovina. „Nu pot să cred că reprezentanții aleși în Consiliul Local nu vor găsi cea mai bună soluție pentru ca investițiile deja făcute într-un modern edificiu cultural să nu se irosească, iar Suceava să rămână în continuare în beznă, fără cinematograf, fără teatru, fără spațiile culturale minime de care avem nevoie de atâția ani”, a spus Ardeleanu.

Ea se întreabă ce urmează să se întâmple cu Sala Polivalentă, promisă în campaniile electorale, și pentru terenul căreia s-a luptat personal în Parlamentul României, „dându-mi cuvântul de onoare că ea se va realiza și că terenul nu va primi o altă destinație”. Sanda-Maria Ardeleanu a făcut referire şi la cimitirul din Iţcani, spunând că nu vrea să creadă că o minimă investiție necesară pentru finalizarea acestuia va fi oprită, iar „munca noastră în folosul locuitorilor acestui cartier se va duce pe apa Sâmbetei”.

„Stimați reprezentanți aleși ai sucevenilor în pixul cărora stă viitorul acestui oraș, puteți să dormiți liniștiți știind că ați contribuit direct la moartea sportului de performanță la Suceava, reprezentat în ultimii ani de echipa de handbal a Clubului Universității Suceava? Și întrebările, cu exemple concrete din această listă dureroasă a eșecului în plan cultural și sportiv la Suceava, ar putea continua”, a declarat Ardeleanu.

Ea a făcut un apel la înțelepciune, rațiune și responsabilitate către consilierii locali ai majorității USL din Consiliul Local Suceava, solicitându-le acestora să voteze proiecte care să răspundă așteptărilor sucevenilor. „Rog majoritatea USL la Suceava să depună toate eforturile pentru obținerea, la rectificarea bugetară, a sumelor de care este nevoie în vederea finalizării investiț

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 2 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 3 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 4 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 2 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum 56 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 19 minute
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°