Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat sâmbătă că în momentul în care s-a constituit USL mai mulţi social-democraţi au fost supăraţi pentru că s-a creat o alianţă cu un partid de două ori mai mic decât PSD.
„Pe mine m-a deranjat ca pesedist, suntem de două ori talia PNL, şi am acceptat pentru avea un echilibru şi pentru a putea avea un parteneriat de lungã durată cu un sistem dezavantajos pentru noi. A fost extrem de multă supărare în PSD: De ce sã împăţim cu un partener care este jumătate talia noastră“, a recunoscut Geoană.
Întrebat dacă dacă nemulţumirea legată de paritate mai există în interiorul PSD, Mircea Geoană nu a mai fost la fel de ferm. „Chiar dacă au mai fost şi sunt nemulţumiri în relaţia cu liberalii, le-am ţinut în interior, am încercat şi conducerea partidului a încercat să le rezolve prin dialog, uneori mai direct, alteori mai amical“, a răspuns senatorul PSD. Geoană a spus şi faptul că PSD şi-a păstrat o atitudine elegantă faţă de colegii liberali pentru că au dorit să păstreze o coaliţie funcţională.
În plus, Geoană a explicat că înainte de aceste nemulţumiri exprimate de pesedişti se află interesul de a lupta împotriva regimului lui Traian Băsescu. „PSD este un partid foarte mare care are un fel de înţelepciune colectivă şi, chiar dacã ceva nu ne convine, înţelegem că existã un interes superior, acela de a crea un front comun împotriva lui Traian Băsescu şi a regimului Traian Băsescu. Ar fi o decizie nefericită sã înceapă deja lupta pentru împărţirea puterii până când regimul Bãsescu nu va fi fost evacuat cu totul din România“, a conchis Mircea Geoană.
Deşi lucrurile păreau că se aşează încet, încet, în sânul alianţei de la guvernare, ieri (n.r. vineri) noi replici tăioase au făcut deliciul duşmanilor politici. Liberalii au depus o propunere legislativă care prevede schimbarea alegerii primarilor după