Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROGNOZA METEO pentru următoarele zile

Publicat in Ziarul de Vrancea, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

PROGNOZA METEO pentru următoarele zile Vreme urâtă cu temperaturi scăzute, ploi, vânt şi lapoviţă.

Meteorologii anunţă vreme urâtă pentru zilele următoare. Duminică ploile îşi fac apariţia, iar la prânz nu vor fi mai mult de 12...13 grade în Oltenia şi în nordul Moldovei şi doar în regiunile nord-vestice încă se mai ating 18 grade. Luni răcirea vremii se accentuează, iar în prima zi de octombrie va fi frig, mai ales în sudul, estul şi centrul ţării. Miercuri, vremea se va ameliora treptat sub aspectul precipitaţiilor, dar ziua mai plouă local în sud-estul ţării.

Meteorologii anunta vreme urata

Foto: rtv.net

Duminică ploile se extind şi cuprind intreg sudul şi sud-vestul tarii. În Banat şi Oltenia vorbim despre 20 de litri de apă pe metrul ptrat, izolat chiar peste 25, însă în celelealte regiuni mai răzbate şi soarele printre nori şi ploile, slabe cantiativ, apar doar pe alocuri, prin Crişana şi Transilvania, cel mai probabil după amiază. Vântul încă nu se inteţeşte, doar pe la munte suflă mai alert, dar tot avem nevoie de jachete, căci vremea încă se mai răceşte, la prânz nu vor fi mai mult de 12...13 grade în Oltenia şi în nordul Moldovei şi doar în regiunile nord-vestice încă se mai ating 18 grade.

În Capitală, duminică, va fi o zi mohorâtă, cu ploi temporare mai ales în a doua parte a zilei şi vânt destul de neplăcut. Prin urmare, la amiază vor fi aproximativ 16 grade în termometre, cu 5 mai puţin decât ar fi normal.

Luni răcirea vremii se accentuează, vorbim despre temperaturi cu peste10 grade mai scăzute decât normalul perioadei în Oltenia, de pildă, unde la amiază nu vor fi mai mult de 8...9 grade, vreme deosebit de rece aşadar în regiunile extracarpatice, şi doar în Crişana încă se mai ating 19 grade mai apropiate de mediile multianuale ale perioadei. Iar ca aspect, doar în nordul ţării mai apar câteva raze de soare

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 28 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 22 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 46 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum 38 minute
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°