Pentru ameliorarea climatului de afaceri din România sunt importante reformele în domeniul transporturilor şi al energiei, precum şi reforma companiilor de stat, a declarat Nemat Shafik, director executiv adjunct al Fondului.
"Dereglementarea treptată a preţurilor la energie, susţinută de măsuri pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, trebuie să continue. De asemenea, este binevenit angajamentul autorităţilor de a promova reformele îndelung amânate în aria întreprinderilor de stat, incluzând aici îmbunătăţirea guvernanţei acestora şi extinderea implicării sectorului privat", a spus Shafik.
Reprezentanta FMI recomandă, de asemenea, reducerea arieratelor, ierarhizarea investiţiilor publice, creşterea absorbţiei fondurilor europene, lărgirea bazei de impozitare, întărirea administraţiei fiscale şi reforma sistemului de asistenţă medicală.
Ea a apreciat bilanţul autorităţilor române din 2009 până acum, respectiv faptul că România şi-a redus deficitul bugetar şi cel al balanţei de plăţi şi că a început reformele în diverse domenii. "Totuşi, PIB real nu a revenit la nivelurile dinainte de criză, economia este încă vulnerabilă la şocuri externe, inclusiv la volatilitatea fluxurilor de capital, iar programul de reforme nu este încheiat", afirmă Nemat Shafik.
Din punctul de vedere al FMI, sistemul bancar este bine caputalizat, dezintermedierea bancară este sub control, iar politica monetară şi fiscală este corectă. "Totuşi, creditele neperformante continuă să crească, iar ameliorarea bilanţurilor băncilor trebuie accelerată. Modificarea legislaţiei insolvenţei şi adoptarea legislaţiei privind obligaţiunile ipotecare vor fi paşi importanţi în această direcţie."
Consiliul director al FMI a aprobat, vineri, noul acord stand-by de tip preventiv cu România, în valoare de cca 1,98 mld. euro, cu o durată de doi ani. Autorităţile române