Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacţia lui Ponta la declaraţiile lui Buda: "Cine e Daniel Buda? Ce zice Buda, sincer nu mă interesează”

Publicat in Monitorul de Cluj, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că nu îl interesează ceea ce spune liderul PDL Cluj, Daniel Buda, care i-a cerut să îşi asume "eşecul intrării în Schengen" şi să demisioneze, el adăugând: "Ar trebui să tratăm serios subiectul Schengen, nu ca nişte fraieri" . "Cine e Daniel Buda? Ce zice Buda, sincer nu mă interesează, dar subiectul Schengen mă interesează şi cred că ar trebui să-l tratăm serios, nu ca nişte fraieri, nu cum îl tratează domnul respectiv", a spus Ponta, întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţiile liderului PDL Cluj, Daniel Buda, care i-a cerut să-şi asume "eşecul intrării în Schengen" şi să demisioneze. Premierul a declarat că România a fost respinsă să intre în Schengen în 2011, când premier era "prietenul lui Buda". "Lucrurile sunt foarte clare: România este pregătită nu doar tehnic, tehnic era pregătită de mai mult timp şi am cheltuit o mulţime de bani pentru securizarea frontierelor, este pregătită şi economic, şi politic. Absolut toate lucrurile, inclusiv ce s-a adăugat pe parcurs, MCV, sunt în direcţia bună. Ce ţinea de România s-a făcut şi se face şi sunt convins că, dacă vine domnul Boc înapoi, tot aia o să facă. Ce să facă, săracul?", a declarat Ponta. El a spus că are obligaţia să explice că "demagogia şi ipocrizia există şi în alte ţări în politică". "Faptul că s-au terminat alegerile din Germania, slavă Domnului, vin alegerile din Franţa, apoi din Olanda, şi aşa mai departe, faptul că sunt politicieni francezi care îi mint pe francezi că, dacă România nu intră în Schenghen rezolvă problema cu romii, e o realitate. Romii sunt acolo şi vor fi acolo, indiferent dacă intrăm sau nu noi în Schengen. Însă sigur că politicienii sunt foarte sensibili la mass-media. După cum ştiţi, mass-media din Franţa îi atacă pe politicieni şi ei au găsit soluţia: dacă nu rezolvă cu romii, zic că rezolvă cu Schengen. Eu îmi exprim sp

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 39 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 14 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 40 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 20 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°